Iluminarea – saltul in neant

În ultima vreme m-am trezit cu întrebări legate de iluminare – cum am ajuns la iluminare, cum se poate ajunge la iluminare, ce este iluminarea – si recent am primit si cea mai mare palmă virtuală sub forma unei întrebări – de unde știu că am ajuns la...

Ma caut si nu ma gasesc…

Acum mulți ani… mi-am pus o întrebare care a dus la o decizie, respectiv alegere, și apoi la cursul destinului prezent… Astfel privind în viitor am văzut drumul pe care îl aveam de parcurs bazat pe prezent, dar mai ales pericolele care ar fi apărut din cauza...

Suflete pierdute

Nu… încă nu sunt un suflet pierdut în lumea asta mică… dar aveam toate şansele să fiu… sau cine ştie încă nu e timpul trecut să mă pierd de tot şi să nu mă mai regăsesc… iar dacă mă uit la existenţa mea cred că sunt pierdut deja, dar încă nu vreau să recunosc… Mă...

Scoala de Suflete

Școala de suflete reprezintă viața pe care o trăim, asta dacă vă întrebați cumva ce naiba aș încerca să transpun prin cuvintele ieșite din nebunia minții mele, pentru că în mod sigur asta începe să prindă contur în jurul existenței mele poate în mintea celor care mă...

Dorintele: virusii sufletului

Multi se vor intreba despre ce fel de virusi vorbesc, cei care tin de o boala sau precum cei informatici. Este si una si alta, daca doriti un raspuns adecvat. Corpul, mintea si sufletul nostru au o reprezentare clara in ceea ce a creat omul: calculatorul, si cat de...

Zile fara rost…

Cate zile pierdem in viata noastra fara rost? Sunt ganduri pe care le-am dezbatut cu mine insumi dupa multe astfel de zile. De cate ori am amanat lucruri pe care am spus ca le facem… tocmai ca sa avem si mai multe zile fara nici o directie. Am sperat ca ceea ce facem...