În ultima vreme m-am trezit cu întrebări legate de iluminare – cum am ajuns la iluminare, cum se poate ajunge la iluminare, ce este iluminarea – și, recent, am primit și cea mai mare palmă virtuală sub forma unei întrebări: de unde știu că am ajuns la iluminare și nu am dat peste altceva?
Aceste întrebări sunt inevitabile și normal că te pun la colț… Poți da un răspuns cu tâlc, sau spune o glumă… sau, ca să pari un om normal, începi să explici prin asemănarea cu descrierile din cărți religioase și ale altora care sunt „certificați” în iluminare… Dar realitatea este că nimeni nu poate dovedi… cel mai bun răspuns ar fi tăcerea… pentru că nu trebuie să dovedești sau să demonstrezi iluminarea… Doar cei care practică rugăciunea și care au experiențe „religioase” pot să înțeleagă nonsensul unor întrebări legate de existența lui Dumnezeu, iluminare, existența sufletului, etc.
În momentul în care ai acceptat credința cuiva ca adevăr fără a practica la rândul tău, sau măcar să fii pe o cale, posibilitatea evoluției dispare. De aceea prefer să tac decât să scriu despre subiecte sensibile, deși tocmai acestea trezesc interesul. Înțeleg astfel de ce marii maeștri s-au chinuit între ghilimele să explice aceste stări cât se poate mai apropiat de realitate, cu exemple normale din viața noastră, și să le descrie cât mai simplu. Dar nu ai cum să explici sau să descrii ceea ce nu poate fi cunoscut decât prin căutare personală interioară, iar fiecare îl percepe în mod diferit. Experiența este aceeași pentru toți, dar percepția este diferită pentru fiecare, pentru că suntem unici.
Deși am scris un articol destul de clar despre iluminare, căutătorii de comori spirituale, care sunt adăpați de mai multe surse și se află la începutul căutării interioare, se așteaptă la puteri, lucruri ieșite din comun, minuni… sau ceva deosebit. Chiar trăirea iubirii este o minune… este calea spre trăirea iubirii infinite și absolute – „sângele lui Dumnezeu”.
Deși înainte am preferat să nu îndrum pe nimeni, lăsând pe fiecare să meargă după cum îi este destinul, situația actuală m-a făcut să fiu un pic mai deschis. Cu cât un căutător este mai realizat și mai plin de potențial, cu atât tentațiile vieții îl pot conduce pe o cale greșită. Fiecare a suferit mai mult sau mai puțin în viață și l-a făcut mai deschis spre căutarea interioară, spre căutarea sensului vieții. Dar astfel de situații te fac să înțelegi de ce este bine să fii retras sau pustnic, și nu în mijlocul lumii, când te dăruiești trăirii interioare. Înțelegi cât ar fi de tras pentru a îndruma și pe alții, fie că sunt interesați sau plini de foame pentru „adevăr”, dar mai ales că nu toți care ajung la iluminare sunt destinați să fie și profesori sau învățători în iluminare…
Ca cineva să înțeleagă iluminarea în tăcere ar trebui să fie continuu în prezența mea… ar trebui să formez o comunitate bazată pe practica proprie. Pentru că astfel ar fi deschiși să caute și să realizeze iluminarea, sensul vieții sau orice altceva ar mai dori fiecare, legat de adevărurile spirituale. Dar astfel nu aș deveni poate un alt maestru între ghilimele precum Bivolaru?
Din cauza neghinei, grâul poate părea murdar, chiar și după ce l-ai curățat… Poate că aș putea ajuta mai mult pe cei care sunt în căutare, fiind mai deschis și ajutând efectiv pe cei care cred într-un Dumnezeu ieșit din tipare… într-un Dumnezeu personal. Dar continui să cred că fiecare, mai devreme sau mai târziu, va găsi maestrul personal din interior… și va realiza că nu era nevoie să caute ceea ce deja avea… că trebuia doar să se trezească.
De aceea, în ultimii ani m-am concentrat mai mult pe practică și mai puțin pe informare, pentru a explica mai bine ce reprezintă iubirea în viața noastră și cum ne ajută chiar și cea mai slabă formă a ei în drumul spre găsirea sensului vieții și a fericirii. Îmi vine în schimb mai greu să discut despre trăire, prefer să îndrum spre rugăciune efectivă decât spre explicații și discuții inutile, pentru că ți se pare că nu simți nimic când te rogi la început, dar perseverând în orice clipă te poți ilumina și înțelege și obține trăirea interioară. În majoritatea cazurilor mă ascund în lume… sunt atât de bine integrat încât nimeni nu mă ridică pe un piedestal, nu mă etichetează cu label de sfânt, iluminat sau alte denumiri preluate din cărți. Astfel, am creat o punte peste ceea ce ar fi putut fi o prăpastie între sufletul meu și societate.
Pentru a obține starea de iluminare, nu trebuie să faci nimic anume, deoarece apare spontan când suntem complet conștienți… când ne trezim din somnul vieții… fiind o trăire interioară.
Este de ajuns să practici rugăciunea interioară și să fii deschis trăirii iubirii… să nu fugi de ea. Să cauți să te dăruiești total trăirii iubirii și să încerci să vezi divinul care se reflectă în existența ei… să realizezi că Dumnezeu este Iubire!
În încheiere am găsit un exemplu perfect de descriere a iluminării…
Ce este iluminarea
Într-o zi, un discipol îl întrebă pe profesorul său:
„– Maestre, ce este iluminarea?”
Maestrul răspunse:
„– Când ți-e foame, mănâncă! Când ești obosit, culcă-te!”
— Pildă tradițională Zen
… sau un alt exemplu clar de iluminare…
Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani. Într-o zi, trecu pe acolo un străin.
„Te înduri să-mi dai un ban”, murmură mecanic cerşetorul, întinzându-i vechea lui şapcă.
„Nu am nimic să-ţi dau”, spuse străinul. „Dar pe ce eşti aşezat?”, întrebă acesta.
„Un gunoi”, răspunse cerşetorul. „E doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă ştiu”
„Te-ai uitat vreodată înăuntru?”, întrebă străinul.
„Nu”, răspunse cerşetorul. „Ce rost are? Nu e nimic în ea”; „Uită-te înăuntru”, insistă străinul.
Cerşetorul reuşi să ridice puţin capacul. Şocat, nevenindu-i să creadă, văzu că toată cutia era plină cu aur.
Eu sunt străinul care nu are nimic să vă dea şi care vă spune să vă uitaţi înăuntru. Nu în interiorul unei cutii, ca în parabolă, ci undeva mai aproape: în interiorul dvs.
„Dar eu nu sunt un cerşetor” — mi se pare că vă aud protestând.
Cei care nu şi-au găsit încă adevărata bogăţie, care este strălucitoarea fericire a Fiinţei şi sentimentul profund şi indestructibil de pace venit odată cu ea, sunt cerşetori, chiar dacă deţin cele mai mari bogăţii materiale. Ei caută în afara lor fărâme de plăcere sau de satisfacţie, de recunoaştere, de siguranţă sau de iubire, deşi au în sine o comoară care conţine nu numai aceste lucruri, ci este infinit mai bogată decât orice le-ar putea oferi lumea.
— Eckhart Tolle – Puterea prezentului
