Autorul cărții Inimi Ale Iubirii
Raz Mihal
Mihalcea Răzvan Teodor, autorul cărții "Inimi Ale Iubirii", publică în Marea Britanie sub pseudonimul Raz Mihal.

Textul original al autorului
Despre autor, în propriile sale cuvinte
Mihalcea Răzvan Teodor - pseudonim folosit în UK: Raz Mihal
Peripeția mea pe meleagurile Social Media - pseudonim folosit în acea perioadă 2008-2014: RaaVi - în online de fapt, a început cu reprofilarea activității din viața de zi cu zi, și căutând o pasiune care să mă oblige mereu să învăț câte ceva nou am dat peste Web Design/Development, care a devenit un hobby pentru timpul liber în prezent.
Acum locuiesc și lucrez în UK, plecând din țară în decembrie 2014... Cam atât despre autor pe partea materială...
Experiența pe partea spirituală a început din copilărie, simțind înăuntru un gol inexplicabil, pe care nu am reușit să îl umplu decât prin iubire și rugăciune.
Sunt un om ca toți ceilalți cu multe vicii și multe probleme atât pe partea materială cât și pe partea psihică 😄.
Cartea pe care am publicat-o a luat ființă în urma unei experiențe care avea să îmi definească practica personală și să îmi dăruiască viziunea actuală și completă asupra iubirii absolute și infinite și reflecția sa în existența iubirii cunoscute în viața noastră.
Am scris primele capitole în 16 ore scriind continuu, fiind orbit de ceea ce trăiam în acele clipe, iar asta se întâmpla la mai bine de 2-3 zile de la întâmplarea din noaptea de 3 spre 4 iunie 1998, când mi s-a revelat tot ce aveam să scriu mai târziu.
În anul 1999, realizând că ceea ce scrisesem pe un caiet era de fapt o carte, pentru că era exact în forma actuală cu capitole și coerent realizată și organizată, am hotărât să o public, deși nu am scris-o pentru asta, ci pentru a elibera ceea ce mă ardea înăuntru. După alegerea editurii, și multe corecturi personale, pentru că cine trebuia s-o corecteze i s-a părut prea greu, neștiind unde începe sau se termină anumite fraze, sau cum să le interpreteze, a fost scoasă la tipar.
Pseudonimul Otto folosit pentru coperta cărții este inspirat de la porecla dată de un prieten în timpul convorbirilor spirituale pe care le aruncam din când în când în discuțiile zilnice.
Personal mi se pare greu de citit și la ora actuală, dar nu cred că aș putea să scriu acum mai bine decât atunci, pentru că modul în care am scris obligă de fapt să recitești anumite pasaje pentru a înțelege sensul dincolo de cuvinte, iar fără să trăiești cât de puțin în inima ta iubirea, nu ai nicio șansă să o termini de citit.
Don't shoot the messenger!
(traducere: "Nu dați vina pe mesager!")
De aceea n-am putut spune decât atât - INIMI ALE IUBIRII.Inimi Ale Iubirii, Introducere, pagina 11
Drumul cărții
De la revelație la ediția revizuită
Etapele sunt păstrate în ordinea lor, fără să fie rescrise după ceea ce a urmat.
Experiența din noaptea de 3 spre 4 iunie a fost urmată, după 2-3 zile, de scrierea primelor capitole în 16 ore.
Cartea a fost publicată în România la Editura Premier, sub pseudonimul Otto.
Perioada RaaVi, Social Media și începutul pasiunii pentru Web Design/Development, înainte de plecarea în UK.
Ediția revizuită a păstrat mărturia originală și a corectat prezentarea textului.

Identitatea de autor astăzi
Raz Mihal, proiectele internaționale
Numele Raz Mihal este folosit pentru cărțile și proiectele în limba engleză. Monograma folosită astăzi aduce aceeași semnătură vizuală proiectelor și cărților publicate sub acest pseudonim.

Fotografia istorică
O imagine păstrată din anii proiectului original
Fotografia aparține perioadei în care Inimi Ale Iubirii își găsea primii cititori online. Este păstrată aici ca mărturie a începuturilor și a drumului parcurs de carte.
Cartea
