Școala de suflete reprezintă viața pe care o trăim, asta dacă vă întrebați cumva ce naiba aș încerca să transpun prin cuvintele ieșite din nebunia minții mele, pentru că în mod sigur asta începe să prindă contur în jurul existenței mele poate în mintea celor care mă cunosc… Mai departe nu este nevoie să citiți cei care vă așezați comod în viața voastră plictisitoare de zi cu zi.
Acum vreun an aș fi zis că viața mea este urmărită de necazuri, de răul imanent ascuns în gândirea noastră, că nu se merită trăită… dar aș fi avut dreptate într-un singur sens… nu se merită trăită fără existența iubirii în viața noastră. În rest tot ce s-a întâmplat în viața mea a fost spre binele meu, implicit spre fericirea mea.
Trăirea iubirii divine are efect de bumerang, iar traiectoria sa în viața noastră este elipsoidală. În anumite locuri se intersectează cu viața noastră și ni se dezvăluie existența ei, dar în rest nu putem fi decât conștienți de existența ei în jurul vieții noastre. Cel mai greu a fost când eram conștient că sufăr degeaba, că tot ceea ce mi se întâmplă nu e deloc grav, dar mai ales că timpul va trece peste toate, singura problemă era depășirea lui. Poate dramatizarea a fost din cauză că nu era ceva nou, lupta cu mintea am avut-o de multe ori înainte, dar de fiecare dată pare ceva nou, pentru că este trăită în timp real, iar asta dă unicitate fiecărui moment, deși este la fel. Percepția noastră este diferită, dar momentele sunt la fel, trăirea iubirii este la fel, nu există mai mult sau mai puțin, mai curat sau mai murdar, mai intens sau mai slab. Iubirea se reflectă la fel în existența noastră, nu vine cu măsură ci se revelează exact așa cum este, fără dualismul și limitarea închipuite de mintea noastră. Deci problema este doar în ograda noastră, în mintea noastră limitată. De aceea ni se pare că uneori trăim iubirea mai intens decât în altele, sau că ceea ce trăim nu mai este la fel de intens ca în trecut. Dar uneori sunt de ajuns câteva momente de criză ca să ne dăm seama că lucrurile nu erau chiar așa cum ne închipuiam noi.
Mintea noastră înșelătoare ne dă impresia de satisfacție, de liniște, de evoluție, în momentele când luptăm pentru lucruri mărunte, dar totul se termină de obicei aproape imediat cum s-au îndeplinit, pentru că la scurt timp se instaurează rutina și plictiseala în viața noastră. Un suflet care a gustat din iubire cu adevărat și simte că viața este mai mult decât ceea ce vedem în jurul nostru, va simți nevoia să lupte până la moartea gândurilor cu nimicurile din jurul egoului existenței dăruite la nașterea sa în lumea materială.
Totul în viața noastră se petrece pentru a face sufletul să fie conștient de existența și menirea sa. S-a vorbit mereu de sensul existenței noastre, scopul vieții noastre, eliberarea din sclavia gândirii noastre, cunoașterea celui care ne vorbește mereu în interior și nu ne lasă o clipă în pace… până nu îl asculți cu adevărat. Pentru că atunci când vom învăța să ascultăm pe cel care ne vorbește în interior, vom găsi liniștea și fericirea în existența noastră… Și cum îl poți auzi dacă mintea ta trăncănește mereu ca o moară stricată. Liniștea repară această anomalie din interior și astfel vom putea vedea în sfârșit ceea ce se ascunde acolo. Din acel moment vom avea respect și venerație pentru dumnezeul din interiorul nostru… pentru că toți ascundem dumnezei înăuntru, și ne închinăm la idolii din afara noastră, inclusiv la trupul, pasiunile și dorințele noastre. Dumnezeul din interior este același pentru toți, dar fiecare îl percepe diferit sau deloc, pentru că mintea lăsată de capul ei se va juca cu viața noastră închipuind și creând tot felul de idealuri, scopuri, jocuri, scenarii… Totul doar pentru a te îndepărta de „tine” însuți, pentru a se așterne cât mai mult praf pe oglinda inimii tale, pentru a pune ochelarii de cal cât mai bine pe ochii sufletului nostru, adică pe mintea noastră. Ne identificăm așa de bine cu gândurile și cu mintea noastră încât uităm cine este „stăpânul” din interiorul nostru. Sau majoritatea nici nu suntem conștienți de existența sa, cu atât mai puțin chiar și dacă ni se spune, sau suferința din viața noastră lăsată pentru a ne trezi din „somn”… nimic nu va reuși să ne dea palma care ne trebuie pentru a apuca drumul eliberării sufletului.
Sunt atâtea lucruri și informații, care cândva erau considerate sfinte, în jurul nostru… aflate la îndemâna noastră pentru a scăpa din capcanele întinse peste tot ca o pânză de păianjen peste existența sufletului nostru. Aceste informații nu erau revelate si dezvăluite decât celor inițiați, nu erau accesibile neofiților. Este adevărat că este așa de multă informație încât nu mai poți desluși ce este de folos și ce nu în ajutorul sufletului. Dar rugăciunea continuă și atenția îndreptată spre interior, vor aduce liniștea și conștientizarea necesară pentru a înțelege si cerne de ce are nevoie cu adevărat sufletul nostru.
Sufletul nostru are nevoie de trei lucruri pentru a fi cu adevărat fericit și împlinit:
- – 1. Rugăciune continuă după cum s-a spus: „Rugaţi–vă neîncetat!„
- – 2. Atenția continuă precum un observator, denumită și trezvie
- – 3. Iubire adevărată, căci: „Dumnezeu este IUBIRE!”
Acestea trei se împletesc și completează una pe cealaltă, așa că dacă pornești prin oricare pe calea eliberării sufletului, implicit se vor revela pe parcurs toate. Sunt doar două cărți pe care le recomand, deși este de ajuns doar una… Pelerinul Rus și Mica Filocalie a Rugăciunii Inimii… pentru a fi de ajutor pe calea rugăciunii neîncetate și eliberarea sufletului din chingile existenței.
Poate că și Cartea „Inimi ale Iubirii” vă va fi de ajutor atunci când va începe să ardă în interior iubirea absolută și infinită sau când crezi că iubirea omenească este reflecția iubirii infinite și absolute în sufletul nostru….
Școala de suflete numită viață, este grea doar pentru cei care nu văd în viața lor lumina din interiorul lor, care nu luptă pentru eliberarea sufletului, care lasă gândirea să le guverneze viața, deși sufletul lor este trist și pustiu, tânjind după ceea ce-l face fericit – Iubirea Infinită și Absolută…
