Am fost provocat să spun în cuvinte mici sau mari ce am făcut eu vara asta… de către Haotik.

Dacă ar fi varianta scurtă aş spune că am aşteptat să treacă timpul… dar de fapt mi-am ocupat timpul cu câteva proiecte și într-adevăr am așteptat să încasez recompensa, ca să pot porni într-o aventură pe care am tot amânat-o de ceva timp. În același timp am avansat și m-am pregătit sufletește și am pus în funcțiune mindset-ul pentru proiectul nou la care lucrez de ceva timp mental. Pentru partea spirituală am încercat să „scrijelesc” câte ceva în acest articol – Să vorbească și tăcerea…, iar pentru partea materială arunc în aer tot ce a mai rămas pe ultima „sută de metri gânduri” pentru destinul actual și mă arunc în neantul destinului viitor cu speranță de mai bine… pentru că până acum nu am fost mulțumit deloc de turnirul destinului în care am fost înfrânt… cel puțin sufletește… de cavalerul decepțiilor „fără număr”.

Ca rezumat – am stat mult în liniște… m-am întâlnit cu EU-l meu și l-am cunoscut astfel mult mai bine, mi-am depășit limitele în meditație, am ascultat muzica interiorului în clipe eterne, iar ca maestru spiritual am avut rugăciunea inimii… și în tot acest timp am stat la „umbra” iubirii.

Cât despre viitor doar tăcerea va putea spune mai mult decât cuvintele umile pe care le-am tot aruncat de peste un an pe acest blog… Sper să auzim numai de bine pe viitor!

Despre autor

Mihalcea Razvan Teodor a scris 77 articole pentru noi.

Autor al cartii "Inimi ale Iubirii" - pasionat de tehnologie, arta, fotografie - scrie articole care definesc si reflecta pasiunile sale dar si viziunea asupra existentei... Descarcă cartea „Inimi Ale Iubirii” - Inimi Ale Iubirii (14688 downloads )

Share Button