Vara aceasta s-a împărțit între așteptare și pregătire. Dacă ar fi să aleg varianta scurtă, aș spune că am așteptat să treacă timpul. În realitate, mi-am ocupat zilele cu mai multe proiecte și am așteptat răsplata muncii mele, ca să pot porni într-o aventură pe care o amân de prea mult timp.
În același timp, am înaintat sufletește și am început să pun în mișcare proiectul la care lucram de multă vreme în mintea mea. Pentru ceea ce s-a petrecut în plan spiritual, am încercat să scriu câte ceva în articolul Să vorbească și tăcerea....
În plan material, am ajuns la capătul ultimelor gânduri legate de destinul de până acum și am ales să mă arunc în necunoscutul destinului viitor, cu speranța că drumul care urmează va fi mai bun. Până acum, nu am fost deloc mulțumit de turnirul destinului în care am fost înfrânt, cel puțin sufletește, de cavalerul decepțiilor fără număr.
Privind înapoi, vara mea nu a fost goală. Am stat mult în liniște. M-am întâlnit cu eul meu și am ajuns să-l cunosc mai bine. Mi-am depășit limitele în meditație, am ascultat muzica interioară în clipe care păreau eterne, iar rugăciunea inimii mi-a fost maestru spiritual. În tot acest timp, am rămas la umbra iubirii.
Nu a fost o vară a zgomotului sau a marilor întâmplări văzute din afară. A fost o întoarcere la singurătate, dar nu la o singurătate pustie. A fost spațiul în care am putut să mă ascult, să mă pregătesc și să las vechiul drum în urmă.
Cât despre viitor, numai tăcerea va putea spune mai mult decât cuvintele pe care le-am așternut de peste un an pe acest blog. Sper să auzim numai de bine.
