Toți visăm mai mult sau mai puțin, dar cu toții visăm legat de realitatea în care trăim, pentru că realitatea nu este percepută la fel de fiecare. Fiecare are colțul minții lui în care se retrage pentru a-și mângâia orgoliul, sau pentru a-și elibera tulburarea interioară, iar cei care nu reușesc să viseze, sau destinul le dă prea multe palme insuportabile, renunță să mai viseze, dar renunță și să mai lupte măcar pentru viața pe care o au de la naștere.
Nu cred că este ceva de condamnat când cineva care s-a săturat să mai primească lovituri de la destin, să-i întoarcă palma la rându-i renunțând să mai fie „sclav”. Poate de aceea religiile condamnă acest act mai ceva ca pe o crimă… deși poate acesta ar fi singurul act în care se reflectă libertatea de a alege. Sună morbid, dar trebuie un mare curaj să poți ieși din jocul destinului și mai ales trebuie să rupi toate lanțurile gândirii. Deși sunt adeptul determinismului, ceea ce ar presupune că nici măcar actul de a renunța la viața ta dăruită de destin nu este întâmplător sau liberă alegere, gândirea mea fiind depășită demult de aspectele duale, adică pentru mine „da” și „nu” sunt două aspecte ale aceluiași lucru, întotdeauna există loc și pentru liberul arbitru. Dacă le unești obții o proiecție mult mai apropiată de realitate decât dacă le separi. Dar a putea înțelege așa ceva înseamnă să treci peste barierele gîndirii logice… te poți apropia prin logica abstractă totuși de o acceptare a acestui fenomen. Dar pentru astfel de discuții nu există limită, deci nu voi continua, mai adaug doar că teoria cuantică aplicată la nivel existențial este mai apropiată de viziunea mea asupra existenței decât celelalte.
Visele pot fi legate de existență, de un plan imaginar sau legat de lumea spirituală. Dar toate sunt la fel – iluzii, pentru că singurul mod de trăi în realitate este să nu visezi. Altfel toate proiecțiile tale mentale pot influența mai mult sau mai puțin realitatea în care trăiești. Nu degeaba se spune în religie că până și faptul de te gândi la un lucru considerat păcat, dar fără a-l făptui, este un păcat mai mare chiar și decât a făptui acel lucru. Asta cred că subliniază și mai mult puterea gândirii, iar efectul gândirii și „visurilor” noastre este reflectat în societatea în care trăim. Manipularea și influențarea modului în care să ne trăim viața este reflectată peste tot în jurul nostru și creează dependența de lucrurile de care nu avem nevoie.
În zilele noastre „zeitățile” sunt oameni normali cu puteri mai mari decât ale lui Iisus în a influența modul de viață și chiar viața multor semeni. Vedetele din orice mediu (cântăreți, actori, scriitori, etc.), oamenii de succes, oamenii cu talente deosebite, sunt noii zei. Dar aceștia sunt mai „periculoși” decât zeii nevăzuți sau închipuiți, pentru că aceștia sunt palpabili, le vedem influența în jurul nostru în viața sau gândirea semenilor noștri. Evoluția omenirii, implicit a sufletului uman, nu va putea avea loc atât timp cât societatea și gândirea este egoistă, îndreptată asupra competiției, afirmării și luptei care creează fals și suferință, pentru că este anormal ca unii să aibă parte de bogăție nemăsurată, ca tot ei să spună că ceilalți din jur nu muncesc prea mult, sau că nu au luptat prin orice mijloc să ajungă ca și ei. Într-o societate ideală viitoare, omenirea nu va mai lăsa resursele și puterea în mâna a câțiva oameni, care să lupte doar pentru interesele lor sau ale celor din jurul lor, ci va gândi la nivel global, resursele și bogăția vor fi distribuite în folosul comunității și fără a mai distruge sau polua natura. Astfel nu va mai exista foame sau lipsuri, dar chiar dacă va exista va fi suportată de toți, ceea ce va crea un cadru mult mai apropiat de evoluție decât la momentul actual.
Societatea actuală este falsă, pentru că se bazează pe un lucru fals – banii, iar în ultima vreme poate că acest lucru este simțit din ce în ce mai des prin crizele inventate, pentru că nimic nu este real de fapt. Este știut că cine deține mai mulți bani, aceia controlează totul la ora actuală. Dacă nu ar mai exista bani, iar valoarea lucrurilor nu ar mai fi „umflată”, societatea așa cum o știm ar înceta să mai existe… dar nici nu ar mai putea fi controlată. Pentru că nevoile umane în realitate sunt foarte mici… sunt existențiale. Fericirea este dăruită de lucruri care nu pot fi cumpărate sau evaluate în planul material. Iar modul implementat în gândirea societății în care trăim este dat de nivelul de consum, de nevoi și vicii inventate și create tocmai pentru a stăpâni gândirea noastră. Un exemplu este tutunul – el este folosit de veacuri, dar influența chimică și substanțele care creează dependența în folosirea lui, au generat problemele și cauzele legate de sănătate, pentru că atacă sistemul imunitar. Deci s-a creat dependența ca apoi să se crească prețul și cu toate metodele de stopare a consumului, de fapt produce mai mulți bani și mai mult rău decât oricând. Cred că de fapt este scos țap ispășitor pentru toate celelalte probleme nevăzute din existența noastră, precum poluarea și faptul că majoritatea lucrurilor din jurul nostru afectează gândirea și sănătatea noastră. Nu spun că este un lucru bun, dar implementarea ideii că face rău după ce ai lăsat acel lucru decenii întregi să facă rău, este la fel de rău ca implementarea ideii că sexul este un păcat.
A visa este un lucru bun într-o oarecare măsură, dar visul tău ar trebui să fie imposibil, pentru a fi vis cu adevărat, altfel este doar o refulare a dorințelor tale materiale sau spirituale. Atunci când visezi în somn, realitatea așa cum o știi nu mai există, iar unii pot vedea în somn lucruri din realitate înainte de a se întâmpla. Când visezi cu ochii larg deschiși, nu mai poți ignora realitatea și atunci vei dori ca visul să devină realitate, acționând pentru îndeplinirea lui. Astfel unii realizează lucruri în planul material care par imposibile pentru unii, iar alții creează în plan sufletesc trăiri imposibile pentru cei care luptă pentru visele în plan material. Depinde de lumea pe care o alegem să ne dăruim viața sau viitorul, dar mai sunt puțini care nu mai visează deloc. Pentru că visele sunt pentru copii, iar oamenii maturi nu mai visează, ci muncesc pentru visele copiilor.
Nu putem ști dacă lumea în care trăim nu este de fapt un vis până nu ne trezim cu adevărat, până nu vedem cu adevărat cine suntem, dacă suntem mai mult decât acest trup, sau dacă ceea ce au visat alții despre suflet este adevărat. Într-un fel majoritatea simțim că totul este un vis… mai frumos sau mai urât, dar puțini dorim să ne trezim cu adevărat la realitate… să nu mai visăm cu ochii larg deschiși.
