Stand de vorba cu mine insumi la un pahar de meditatie am adus la suprafata lucruri pe care le stiam, dar nu le constientizam. E ca si cum stii povestea unei carti, dar nu ai citit-o inca.
Stiam de exemplu ca nu doresc trecutul sa se mai intample inca odata, chiar si momentele cele mai frumoase, pentru ca nu imi place sa retraiesc ceea ce s-a intamplat deja. Poate de aceea in sinele nostru nu putem reproduce si trai trecutul ca in somn de exemplu, pentru ca probabil nu am mai dori sa ne trezim niciodata.
Am simtit de multe ori ca practic am incetat sa mai exist cu mult timp inainte, din momentul cand ceea ce sustinea focul interior a hotarat ca are nevoie de un destin paralel, separat de existenta mea. A fost o revenire pentru scurt timp, dar cu socuri la nivel cerebral, probabil anticipand cu fiecare zi ceea ce era inevitabil. Iar la un moment dat a intrat in coma profunda… nu trupul… ci sufletul. Am avut parte de multe in viata mea, deci nu ar fi trebuit sa ma afecteze chiar asa, dar am tras concluzia ca ceea ce am trait nu era ceva obisnuit… nici inainte nu era… dar poate ca acum chiar sufletele erau destinate sa fie suflete pereche. Din acea clipa totul s-a intamplat ca in vis, asteptand ziua in care voi iesi cumva din aceasta stare. Dar cu fiecare zi care trece imi dau seama ca nu prea mai doresc sa ma trezesc. Totul in jur ma face sa cred ca aceasta stare e mai buna decat orice altceva. Vad destine frumoase uneori, si ma bucur pentru ceea ce traiesc ei, dar vad si destine unde sufletul parca lipseste cu desavarsire. Mereu inainte am fost de acord ca barbatul este un “animal” care face sa sufere partea opusa, pentru ca este prea egoist si nu pune prea mare pret pe suflet, poate si din cauza ca un astfel de animal a fost “un fel de tata” pe care l-am avut. Dar in ultimul timp am realizat ca femeia, daca are libertate in gandire, depaseste cu mult pe barbat, din toate punctele de vedere. Cand batranii vorbeau in trecut de casatorie, smerenie si copil pentru implinirea acesteia, nu vorbeau degeaba, ci din experienta. Pentru ca in final doar rodul acelei iubiri trecatoare va mai avea o sansa in aceasta lume nebuna si oarba. Vad oameni care spun ca iubesc, dar iubirea lor e limitata la cat si cum, si in ce conditii. Aceasta nu e iubire… este ca si cum te-ai duce la scoala, dar macar sa alegi scoala cea mai buna si cea mai scumpa. Dar nu intotdeauna aceasta are cei mai buni profesori.
Iubirea adevarata nu este trecatoare… din contra este pentru totdeauna. Iubirea nu are conditii.
Totul are o cauza in lumea aceasta si cred ca cea mai mare vina o are gandirea care nu mai respecta si pretuieste misticul… tehnologia avand o mare influenta asupra acesteia. Daca religia a considerat un dusman stiinta, cred ca din aceasta cauza a facut-o. Dar ca si in religie, nu stiinta este de vina pentru alegerile oamenilor, ci oamenii sunt de vina pentru tot ceea ce se intampla.
Ma simt obosit, fara vlaga si fara viata, pentru ca incerc sa ma lupt cu destinul, cu ceea ce este in jur. Incerc sa ma agat de ceva, dar imediat acel ceva nu are suport, ca si cum nu are valoare. Ceea ce ma tine inca legat de aceasta lume este rugaciunea… clipa de clipa. E ca un medicament pe care il ia un bolnav ca sa mai poata trai inca o perioada. Singurul lucru pe care l-am reusit este ca aceasta coma sa fie ingropata in interior, sa nu mai fie vizibila in exterior.
Ma bucur pentru cei care traiesc viata ca Zorba, dar ma bucur si pentru cei care o traiesc ca Buddha. Nu ma bucur in schimb pentru cei care incearca sa le combine, pentru ca nu este un lucru usor, poate este chiar imposibil in societatea actuala.
