Zilele trecute am fost surprins de măreția unei povești de iubire: “Înainte ca unul dintre discipolii lui Buddha să devină călugăr, a întâlnit o față frumoasă și s-a îndrăgostit de ea. Buddha l-a întrebat „cât de mult o iubești?”, iar el a răspuns că se va...
Stând de vorbă cu mine însumi la un păhar de meditație am adus la suprafața lucruri pe care le știam, dar nu le constientizam. E ca și cum știi povestea unei cărți, dar nu ai citit-o încă. Știam de exemplu că nu doresc trecutul să se mai întâmple înca odată, chiar și...
A fi conștient de existența iubirii divine, de fapt de existența lui Dumnezeu, în tot ceea ce există este vital precum respirația în viața noastră. Microcosmosul uman este reprezentarea la scară mică a macrocosmosului. De aceea “Cunoaște-te pe tine însuți!” are...
A fi conștient nu este același lucru cu conștiință, ci este o stare a sufletului în care este conștient de existența lui și nu prea se lasă dus la voia întâmplării de destin. Ați ghicit ca iubirea de care tot vorbesc are de-a face cu această stare. Se reflectă chiar...
Aș vrea să fiu aerul care te înconjoară, pentru a simți cum mă inspiri și să îți dăruiesc clipe de iubire, să intru în fiecare celulă a corpului tău Aș vrea să fiu vântul care îți mângâie față și să mă joc cu pletele tale, să mă bucur de mireasmă pielii tale Aș vrea...
Pagina 4 din 9« Prima«...23456...»Ultima »