Dintre toate experientele pe care omul le are in viata sa, moartea este ultima si cea mai importanta experienta, pentru ca nu stie nimeni cu siguranta ce se intampla dupa aceea, sau daca exista macar notiunea de intamplare.
Moartea este cel mai frumos dar al divinitatii pentru noi oamenii. Desi in aparenta pare un mare necaz, de fapt moartea este o eliberare, este portita de salvare pentru existenta noastra, care pare fara sens.
Analizati un pic aceasta problema:
- sa spunem ca am fi nemuritori, dar am duce aceeasi viata… fie cu bune si rele… fie numai plina de fericire… In timp ar apare rutina, plictiseala, si in mod sigur ne-am dori sa disparem mai devreme sau mai tarziu din existenta. Poate nu imediat… dar dupa cateva veacuri, in mod sigur si cel mai feiricit om ar dori moartea.
- sa luam cazul nostru obisnuit, in care ne taram viata dupa o zi pe alta, decenii intregi sau uneori doar cativa ani. Traim cu bucurii si necazuri… unii bogati… altii saraci… unii bolnavi… altii toata viata sanatosi. Dar stim ca la un moment dat va trebui sa parasim acest corp in care traim. Daca nu ar fi religia care ne interzice si considera un pacat capital sinuciderea, multi dintre noi (poate chiar marea majoritate) ar renunta la viata. Pentru ce ai amana ceva inevitabil? Pentru ce ai trai o viata pe care oricum intr-un final va trebui s-o parasesti? Dar mai ales pentru ce ar suferi asa multi dintre noi… uneori decenii intregi, iar altii viata intreaga. Pentru ca noi suntem obligati sa traim si sa acceptam ceea ce ne daruieste viata… la unii numai fericire… la altii numai suferinta… sau uneori intrepatrunse. Daca reusim sa transformam suferinta in fericire, atunci multe necazuri ar fi eliminate.
Aud mereu ca daca te lupti si ai o mentalitate de invingator ai parte de succes. Dar daca toata lumea ar avea parte de succes, cum ar mai putea fi definit succesul?
In realitate traim inconstienti si ne lasam purtati de valul existentei pana la varsarea sa in Marele Necunoscut.
Un singur lucru este sigur in aceasta viata pe care o traim, si o singura experienta pune capat experientelor noastre: Moartea. Nu toti murim usor totusi… unii se chinuiesc foarte mult, altii au parte de o moarte cruda, iar majoritatea traim in suferinta pana ne soseste ceasul. Dar mai sunt si cei care par slabi in aparenta, dar au nevoie d eun curaj nebun pentru a pune capat vietii lor, si anume cei care se sinucid, cei care isi pun capat vietii lor pentru ca nu pot accepta ceea ce le-a oferit destinul, nu pot trece peste suferinta provocata sufletului lor.
Dar nu pe acestia ii admir, ci pe cei care au reusit sa moara in trup, au pus capat egoului si gandirii lor. Au fost foarte putini, dar majoritatea au ajuns sfinti, creatori de religii, sau iluminati. Ei nu au acceptat viata oferita de destin (in aparenta, pentru ca daca exista sau nu predestinare e discutabil), si au pornit pe calea eliberarii din existenta. Nu toti au reusit insa… multi au murit pe parcursul incercarilor la care s-au supus, sau care le-au fost date. Cert este un singur lucru: ai eliminat gandirea… ai eliberat sufletul. Gandirea tine in sclavie sufletul si de aceea sufera omenirea asa de mult.
Consider ca pentru a trai pe acest pamant, ar trebui sa fim intrebati la nastere daca dorim sau nu sa traim viata care ne va fi oferita, pentru ca asta ar insemna libera alegere… nu ceea ce ni se va intampla de-a lungul existentei noastre…
