Cand toate suferintele, tot amarul din suflet si viata celor iubiti s-a linistit, a intrat pe fagasul noului destin ales, nu mai poti fi decat impacat si fericit pentru linistea lor.
Cand ai aruncat ceasuri intregi in apararea iubirii, sau ai pierdut ani intregi pentru uitarea anilor furtunosi cand totul in jurul tau se numea Iubire, sau inima si sufletul tau au plans pentru ceea ce isi dorea dar se risipise ca un fum, cand totul nu depinde de tine… te bucuri in final daca cei pe care-i iubesti sau i-ai iubit au parte de liniste si fericire in viata lor. In adancul tau stii ca de fapt ca aceasta este linistea dinaintea furtunii, pentru ca daca nu a mers candva cand era liniste cu atat mai mult linistea dupa furtuna nu anunta nimic bun… dar totusi exista speranta ca poate in sfarsit destinul s-a lasat pacalit sau s-a retras aseptand alte greseli sau dorinte nedeslusite din partea ta sau a altora din jurul tau pentru a-ti umple viata din nou de suferinta.
Un prieten ateu imi spunea ca suferinta din iubire e o prostie, mai bine o suferinta reala pentru lipsuri materiale decat pentru visuri. Avea dreptate din punctul lui de vedere, dar tocmai din aceasta cauza sufera lumea celor care se iubesc, pentru ca nu le mai ajunge o viata simpla, ci doresc s-o complice pierzand uneori viata intreaga pentru realizarea unor iluzii sau realizari profesionale. Si astfel poate gasesc ceea ce cauta… mai multa fericire, sau de cele mai multe ori suferinta indelungata. La inceput viata te pacaleste, iti da impresia ca ai ales calea cea buna, dar in final ti-o trage asa de tare, incat te intrebi daca a meritat tot efortul tau… dar mai ales daca a meritat sa distrugi si viata celor care te iubesc. Pentru ca datorita alegerilor noastre suntem responsabili pentru destinul celor din jur, noi influentand prin alegerea noastra viata lor in viitor. Astfel unii isi inneaca amarul in bautura, altii in zeci de femei, altii in droguri… altii nu rezista socului si schimbarii si aleg sa dispara… iar altii aleg sa se daruiasca iubirii divine din inima lor, stiind ca astfel nu dau gres niciodata. De cele mai multe ori dam vina pe cei care ne-au obligat sa alegem ceea ce ni se ofera pe tava cu voia sau fara voia noastra, alteori spunem ca nu eram destul de maturi si nu stiam ce ne dorim de fapt in viata noastra cand ne-am declarat iubirea, sau alteori suntem fara busola, desi ceasul ticaie in inima il confundam cu nevoia noastra de mai multa fericire, uitand ca erai fericit candva… tocmai pentru ca era asa de multa liniste in viata ta. Cand confunzi fericirea cu distractia atunci apare cu adevarat suferinta in viata ta… pentru ca distractia iti poate oferi o fericire temporara, uitand de lumea in care traiesti, dar adevarata fericire nu se gaseste fugind de tine insuti, ci descoperind acel EU din interior. Alteori fugi de zgomotul si furia din viata ta… care era asa linistita in singuratatea ta. Dar desi linistea apare dupa acea furtuna interioara urmand inima ta, intr-un final vei descoperi ca destinul a avut grija ca tu sa primesti suferinta si mai multa… desi acum e asa de multa linsite in viata ta, sau asa ar trebui s-o percepi din moment ce esti din nou singur cu tine insuti.
Oamenii religiosi spun ca tot ceea ce iti este oferit va fi pentru evolutia ta, pentru a decoperi sufletul tau, pentru a descoperi Dumnezeul din tine. Cand suntem unelte pentru a da lectii celorlalti ca apoi sa primim la randul nostru aceeasi lectie dureroasa, indiferent de motive sau explicatii, situatia nu mai este asa usor de acceptat. Cum poti lupta atunci in fata unui destin implacabil… care sta intins in fata ta ca o carte inca inainte sa te nasti? Cum poti fi treaz, apoi iar sa dormi , si iar treaz si tot asa pana cand adormi de tot acest trup care inca de la nastere stii cu certitudine ca la un moment dat va trebui sa dispara?
In trecut stiam ca o sa vina aceasta perioada grea, o simteam adanc in sufletul meu, de aceea nu am putut sa imi arat bucuria decat cand imi adormeam toate mecanismele de siguranta din trupul meu. In rest am aratat multa tristete… poate prea multa. Cand furtuna a sosit, socul a fost asa de puternic incat am zis ca nu mai scap din ghearele ei… si inca nu am scapat, dar am trecut de stadiile cele mai grele, lasand loc altora banuite dar necunoscute inca.
Sunt martorul multor evenimente interioare, iar asta doare cel mai tare, sa fii asa de constient incat sa iti dai seama prin ce treci, sa stii leacul, sa stii si rezultatul, dar sa nu poti ridica un deget pentru a te ridica din starile prin care trebuie sa treci. Intr-adevar iubirea aduce fericire si suflul divin in interior atunci cand apare si cand este implinita, dar atunci cand dispare suportul, durerea este asa de mare incat este ca si cum ai turna lava topita pe gatlej… asa de tare simte sufletul durerea iubirii. Normal nu ar trebui sa existe aceasta suferinta din moment ce simti iubirea, chiar daca nu mai are suport, dar nu este ca si cum ai putea sa controlezi aceste stari. Fie le accepti, fie le arunci in negura uitarii, renegand iubirea si tot ce aduce odata cu ea. Dar desi iubirea nu ai cum s-o alungi din sufletul tau, din moment ce ea exista si este una cu sufletul tau, trebuind doar constientizarea existentei ei pentru a activa perceptia manifestarii si existentei ei, poti sa te imbeti din elixirul gandiri, facand uitate prin cotloanele gandirii ceea ce iti poate aduce fericirea dar si suferinta. Religia noastra este poate cea mai aproape de daruirea iubirii prin suferinta, adica sa fi fericit pentru ca suferi… sa transformi suferinta in fericire prin iubire.
As mai putea balbai multe cuvinte legate de acest subiect, invartindu-ma in acest cerc fie real, fie imaginar al trairii iubirii in toata complexitatea ei. Important este ca ma uit in jur si lucrurile incep sa se aseze pe fagasul normal la unii, iar altii deabia pornesc pe drumul fara intoarcere al suferintei negarii iubirii din interiorul lor.
Cat despre mine dupa atat timp am invatat sa traiesc cu rana din interior, sa accept ca acesta este destinul, sa ma bucur pentru fericirea celorlalti, sa fiu fericit cand vad iubirea la inceput de drum in sufletul tinerilor, sau cand divinul isi aseaza umbra peste existenta noastra in momente unice daruite de natura. Singura alinare ramane vocea interioara care-mi sopteste continuu in inima rugaciuni si trairi mult peste intelegerea mea umana, asteptand acel drum pe care-l simt din ce in ce mai inevitabil cu fiecare zi care trece….
