Nu doream cu ceva timp in urma sa mai scriu nimic… nu pentru ca nu as avea ce spune. Despre iubire as avea multe de spus, dar mult mai frumos este s-o traiesti decat sa vinzi daruiesti vise. Ma uitam la fratele meu ca a scris un articol de Craciun… despre Mos Craciunul care de la o anumita varsta se sterge din misterul si farmecul care invaluie sufletul nostru de copil.
Pentru mine Craciunul si Anul Nou reprezinta bilantul… atat cel sufletesc cat si cel material al anului care a trecut. Iar anul asta este asa de tragic incat uneori ma mir ca inca mai respir. Uneori ma ciupesc si imi dau palme ca sa ma conving pe mine ca prin ceea ce am trecut nu este un model de vis ca in Inception. Poate daca privesc din afara si ma uit ca la o reflectie ce sunt, de fapt inca totul este bine, pentru ca viata mea este marcata de divin… pentru mine Dumnezeu nu este un vis.
Lumea a luat-o razna… atat barbatii cat si femeile… iar generatia viitoare nici nu se mai discuta. Trecem prin niste schimbari pe care nu le percepem, iar cand ne va lovi, sa speram ca vom putea duce ceea ce ne va oferi viata. Lumea incepe sa se afunde in viata virtuala din ce in ce mai adanc. Iar intr-un viitor apropiat ca sa poti supravietui in existenta, va trebui sa intram cu totii in aceasta lume virtuala, in care toti ne putem indeplini visele mult mai usor decat in realitate, pentru ca legile reale nu mai au valoare. Imi place aceasta lume virtuala, dar de cateva ori m-am simtit asa de obosit, asa de satul de viata online, incat simti nevoia de o evadare in natura… sa nu admiri o priveliste din spatele unui ecran de zeci de inch, in format HD. Nimic nu se compara cu realitatea, pentru ca natura in realitate o percepi cu sufletul, iar intr-o imagine, de cele mai multe ori cu gandirea. De cate ori simti viata grea si apasatoare… evadeaza din aceasta lume virtuala, din acest vis gol, si fa-i pe plac sufletului tau; daca vrei sa il simti, sa-i daruiesti un pic de fericire, adu-l in mijlocul naturii. Imbratiseaza un copac… miroase si admira o floare, urca-te pe munte si admira neantul existentei sufletului tau, trage aer adanc in piept si umple-te de energie pana la urmatorul dus existential.
Iubesti… iubesti tot mai mult… iubesti mai mult decat in vis… iubesti in realitate… iar iubirea te face asa de fericit… pentru ca se indeplineste ceea ce credeai ca e doar un vis. Indeplinindu-se in realitate, iubirea nu mai este un vis, ci te face sa intelegi ca mai presus decat ea nimic nu merita trait si indeplinit in existenta, pentru ca atunci cand te orbeste, lovindu-te in strafundul fiintei tale, intelegi scopul vietii tale, intelegi menirea ta divina… intelegi unde se ascunde divinul, unde isi are Dumnezeu lacasul. Pentru unii dintre noi, acest vis real dureaza pana la moarte, pentru altii trezeste cosmaruri si dureri nebanuite. Dar aceste dusuri existentiale te fac sa simti si mai mult existenta care iti inlantuie sufletul in ghearele matricei gandirii noastre. Si astfel vei dori si mai intens sa evadezi din acest iad existential… pentru ca iad dupa moarte nu stii daca exista… sau rai… dar iad in realitate il poti vedea zilnic in existenta ta… In stirile de la ora 5, sau 7 sau orice secunda pe care o respiri, iadul exista peste tot in jurul nostru, iar cand va disparea si ceea ce alina sufletul – natura, vom fi ca niste morti care mananca carne, ca niste vampiri care vor dori sa absoarba macar o clipa din energia si fericirea pe care o aveam cand ceea ce era peste tot a disparut… a devenit un vis, a devenit doar o lume virtuala. Poate ca existenta noastra chiar asa este, poate ca Matrix nu este doar un film… poate ca este doar o posibila viziune existentiala.
Candva realitatea existentei sufletului meu, sau visul existential al gandirii mele, spunea ca nu ai de ce sa suferi cand te loveste decizia, sau libera alegere a unui alt suflet pe care l-ai lasat sa iti invadeze lumea ta interioara. Sa iti inchipui ca si cum ar fi daca trupul ar fi murit in realitate, atunci cum ai fi reactionat, astfel ca trebuie sa iti traiesti viata sau visul existential mai departe. Alinare care nu are cum sa rezolve problema sufletului care sufera in acea perioada sau dupa aceea. Bea ceai dintr-o ceasca goala, sau priveste natura in fata unui ecran eoni intregi si nu se compara cu nici o clipa pe care ai trait-o la sanul iubirii reale, perceputa in mod direct, nu printr-o reflectie. Cand inima prinde viata, cand gandirea inceteaza sa iti bantuie sufletul pentru o clipa, sau pentru mai multe clipe, sau…
Intr-o anumita perioada credeam ca macar eu am o justificare pentru ca m-am lasat invins de destin, ca era prea urat si prea multa ipocrizie in ceea ce se numea iubire in viata mea. Intr-adevar urmand ceea ce traia inima mea, am avut parte de si mai multa iubire, am avut parte de si mai multa implinire… Dar nu am facut nici o schimbare… am imbracat o haina mai pufoasa, mai calduroasa, dar cand se toceste, daca sufletul nu va trai misticul iubirii si nu va intelege existenta ei, totul se va transforma in cenusa.
Sufletului caruia i-am vandut daruit cu succes un vis real… mi-a cerut sa recunosc ca am gresit in alegerea facuta de inima mea dupa…. Cand spui cuiva ca iubesti, dar il scuipi (la propriu) si il murdaresti cu vorbe grele, apoi iar il iubesti, sau asa zici, sau chiar asa simti, dar pe urma iar si iar si iar murdarie… Orice suflet va ceda la un moment dat… clipele murdare (pentru el) vor sterge amintirea celor frumoase, si nu va ramane decat umbra unei trairi mistice. Iar daca in viitor acel suflet isi va vindeca ranile, sau macar le va obloji, si va putea sa devina un fel de prieten, atunci poti fi recunoscator divinitatii ca ti-a permis macar sa gusti din ceea ce a fost candva realitate, iar acum a devenit un vis. Pentru asa ceva macar am putut sa scap usor si sa inteleg de ce iubirea m-a facut sa plec capul si sa fug cat ma tin picioarele de agonia existentiala daruita de acest suflet. Dar chiar si haina a fost mai buna decat ceea ce mi-a daruit, pentru ca am ajuns in iad la final, dar sufletul macar a ramas constient de existenta sa, pe cand inaintea sa eram gata sa pierd totul… eram aproape sa adorm de tot in existenta. Cam atat despre acest suflet, care a fost o parte din existenta mea si cu bune si cu rele, rele… belele. Am gresit un singur lucru tot acel timp, ca ideea de a face bani ajunsese tinta mea, ingropand undeva adanc ceea ce de fapt candva ma facea fericit chiar si pentru o clipa de rugaciune. Nu este vina nimanui; pot spune ca a fost destinul, ca asa a fost scris, ca de fapt acel suflet a fost de vina… Nu este asa, pur si simplu asta a fost valul vietii, iar eu m-am lasat dus de el… deci vina tot a mea este, asa cum si mai tarziu, aka acum, pentru ca sufletul sufera, sau inima mea plange, sau iubirea plange fara incetare in existenta mea.
Dar nu consider ca am gresit in alegerea facuta pentru ca alegerea nu a fost a gandirii mele. Nu am ales din motive materiale ci sufletesti. Am ales ceea ce mi-a daruit inima mea, iar faptul ca s-a si indeplinit, si a durat ceva timp, visul meu a facut sa devina realitate macar pe jumatate. Parea ca eram la un pas de a trai visul cel mai frumos din existenta mea… credeam ca sunt pe punctul de a zice ca raiul chiar exista si in realitate, nu doar in vis, sau in idei, sau in conceptii care la un moment dat devin religie pentru suflet. Intr-adevar nu pot sa imi inchipui si sa ma adaptez la o posibilitate prin care sa trec mai usor peste cosmarul sufletului meu. Astfel am putut intelege si accepta ca nu este de vina nimeni, ca nu trebuie sa dau vina pe nimic in afara existentei mele, pe suferinta care arde mocnit ca un vulcan gata oricand sa erupa in viata mea. Pentru mine iadul a devenit risipirea norilor numiti ganduri, si aparitia soarelui numit suflet, dupa ce fiind lipsit de realitatea trairii sale, a ramas singur cu trairea sa, aka iubirea infinita si absoluta. Religia este frumoasa, pardon religiile sunt frumoase, sunt mirifice, sunt mistice, dar realitatea pe care o traim face ca religia sa paleasca, sa devina doar un vis existential, sau o pastila pentru suflet, care nu poate inlocui remediul natural pentru vindecarea sufletului. Cine iubeste cu adevarat intelege ceea ce spun… ceilalti vor fugi mai departe jucand sotron in destinul facut sa uite de sufletul lor.
Culmea este ca de fapt nimeni nu va fi fericit, nici cei carora le pasa, nici celorlalti care se fac ca nu simt nimic, sau denumesc ceea ce simt doar un sentiment. Dar daca inca iti pasa de sufletul pe care l-ai alungat din inima ta, daca inca te doare sau doresti sa mai stii de existenta lui, atunci afla ca acest sentiment la care doar tii, se numeste iubire, iar sufletul pe care l-ai lasat sa iti invadeze viata ta, tine minte ca nu ii pasa de tine, mai devreme sau mai tarziu te va face sa suferi asa de tare, incat ar fi bine macar sa iti pazesti sufletul prin rugaciune, pentru ca la sfarsit asta este ceea ce te va mai alina, este remediul natural, nu doar o pastila care face bine pe o parte, dar pe altele mai mult rau. Pastila este ceea ce traiesti chiar acum.
Ca sa inchei Mos Craciun a devenit Mos Cosmar, nu pentru ca asa este ci pentru ca asa percepe sufletul meu realitatea pe care o traiesc, iar bilantul acestui an este unul apocaliptic, desi semne bune anul are, in final tot pe inima o doare…
