Iubirea mea de fapt nu imi apartine… imi este daruita… si pentru asta multumesc Cerului, cu toate ca uneori nu am puterea sa lupt cu tot sufletul… dar este consecinta faptului ca sunt om si este in natura noastra ca sa nu intelegem divinul prin gandirea noastra.
Pentru a intelege divinul trebuie sa ne fie daruit “Harul”, care numai prin inima se manifesta si prin ceea ce simtim, si atunci ajungem sa intelegem reflectia divinului in existenta… De aceea spun ca iubirea ne este daruita, nu o putem gasi si intelege prin gandirea noastra oricat am dori.
Iubirea mea o vad si simt oriunde merg, oriunde ma uit, peste tot in existenta. Daca inainte imaginea persoanei din existenta nu era una cu trairea, doar era reflectia trairii in inima mea, acum a devenit una cu trairea, cu iubirea pe care o simt. Asta inseamna pentru mine ca este sufleul meu pereche, care orice as face si orice ar face, nu va disparea din trairea si inima mea. De aceea spun ca este “maestrul” meu spiritual, pentru ca oricat rau sau suferinta pare ca a provocat prin actiuni, de fapt nu putea face nimic daca nu era lasat de la Dumnezeu. Oricat ar incerca gandirea sa denatureze si sa demistifice calea noastra spirituala, toti putem alege sa fim pe “Cale” si acest pas poate incepe cu ceea ce pare greu de acceptat, ca iubirea este divina, este daruita de Dumnezeu pentru a ne elibera sufletul si pentru a putea gusta din existenta lui, din “sangele” lui.
Iubirea “mea” este insasi existenta in sine a iubirii infinite si absolute. Doar asa putem sa ridicam iubirea dintre un barbat si o femeie la nivel divin si sa aducem astfel in viata noastra fericirea continua, raiul visat, prin intelegerea reflectiei iubirii absolute si infinite in aceasta iubire, care nu mai are valoare pentru majoritatea dintre noi.
Putem astfel sa ne trezim sufletul si viata noastra sa devina o continua rugaciune si slava a lui Dumnezeu, pentru ca, clipa de clipa traim in viata noastra insasi existenta si esenta lumii in care traim… Iubirea “mea”.
