Cândva un bun prieten m-a întrebat de ce nu mai scriu pentru că ar dori să citească din nou gândurile mele legate de trăirea iubirii dar și alte concepte abstracte el însuși fiind un căutător în interior.
Adevărul este că acest blog atunci când a fost creat apărea în urma unei deziluzii existențiale legate de tocmai ceea ce era centrul credinței mele în iubire – femeia pe care o iubeam.
Prima iubire a fost cu năbădăi la propriu :), dar din păcate nu am putut rezista ca Socrate cu soția lui, cu toate momentele magice și uneori inimaginabile decât prin prisma divinului iubirii. Trebuie să mulțumesc fostei soții pentru că fără existența ei în mod sigur conceptul de iubire infinită și absolută nu ar fi apărut.
A doua iubire a fost liniștită la exterior cel puțin pentru că în interior a crescut la limite neînchipuite pentru mintea mea. Uneori simțeam că va explodă creierul de atâta intensitate a trăirii pe care nu o mai putea procesa. Am ajuns să fiu un empat în acest fel și am înțeles că ceea ce simt uneori este tocmai reflecția trăirilor celorlalți la adresa mea. Ei trebuie să-i mulțumesc pentru experiențele inedite trăite pentru că altfel nu ar fi fost posibil și probabil nu aș fi înțeles niciodată deplin „păcătoșii” încercând să repar inima aflată în suferință.
Am renunțat apoi să mai scriu pentru că nu îmi închipuiam că atunci când iubești total se poate să pierzi persoană iubită pentru nimic în lume. Dar trebuie să fie de ambele părți acea iubire altfel nu are rezonanță. De asemenea mi se părea că sunt un fals promovând iubirea infinită și absolută dintre un bărbat și o femeie dar eu însumi trăiam într-o deziluzie.
Dar cuvintele scrise în acele momente de trăire divină pe care le-am publicat m-au urmărit mereu. Chiar așa este: iubirea există în inimă noastră, ne definește, iar imaginea din afară este ceea ce devine imaginea iubirii din interior.
Să extrapolăm la nivelul religiilor. Isus, Buddha, Osho și alte personalități sau creatori de religii sunt imagini existențiale în sufletul iubitorilor care au dat naștere acelei religii sau ideologii. Iubirea din sufletul lor s-a topit în imaginea mentorului, învățătorului sau profetului lor. Acele persoane care au făcut posibilă apariția religiei respective nu au avut nevoie de minuni, sau reciprocitate pentru a se dărui total trăirii din sufletul lor. La fel se întâmplă și în prezent. Religiile actuale nu ar mai exista dacă oamenii sau un grup de oameni nu ar identifica iubirea din inima lor cu imaginea religiei respective.
Voi încerca să scriu în viitor din nou pentru că simt de multe ori cum idei și trăiri pe care le înnăbușesc în retorica existențială în care trăiesc trebuie să le dau naștere în existență, în final nefiind vorba despre existența mea fizică ci despre existența iubirii absolute și infinite.
În același timp trebuie să fac tot posibilul ca această carte să fie tradusă și publicată și în alte limbi. De asemenea alte scrieri vor trebui cumva să vadă lumina tiparului. Știu că mă mișc încet dar cu talent :). Asta mai ales pentru că anul viitor se vor împlini exact 20 de ani de la apariția cărții „Inimi Ale Iubirii”.
Închei spunând că Dumnezeu chiar este Iubire și până nu se întipărește în existența noastră acest concept nu va exista împlinire în lume. Îndrăznesc să afirm că este nevoie de o nouă viziune în religii în care Dumnezeu să nu mai fie o „zeitate” care ține biciul ci este scânteia iubirii din fiecare din noi, lipsită de prejudecăți și ipocrizii.
