Uneori îmi vin în minte gânduri care mă uimesc și pe mine cu ideile ce apar din neantul interiorului. Atunci realizez că nu sunt create de mine ci îmi sunt revelate, de fapt nimic nu este nou în creație… exista acel lucru pe care credem că noi l-am creat cu mult înainte ca omenirea să fie conștientă de existența ei. Noi doar am fost aleși ca să transmitem mai departe mesajul sau informația care va ajuta sau va distruge multe vieți în existența noastră.
Egoismul uman nu are limite… am distrus tot ce era în jurul nostru pentru a putea să ne fie nouă cât mai bine, fără să ne doară de natura care ne-a dat viață sau de semenii care trăiesc de pe o zi pe alta. Există oameni incredibil de bogați… nu sufletește ci material vorbind… și există oameni incredibil de săraci tot material vorbind. Măreția unui suflet nu este dată de gradul de realizare în plan material, dar nici de sărăcie. Un suflet nu se eliberează prin numărul de oameni pe care i-ar ajuta din punct de vedere material sau prin binefacerile pe care le-ar lăsa în folosul umanității… Uitați-vă în jur și veți înțelege ce spun: oamenii sunt în continuare „mizerabili”, sau se simt așa majoritatea, unii mor de foame, alții nu pot să cheltuie cât câștigă, toate descoperirile ajută de fapt doar pe unii dintre noi, în nici un caz pe majoritatea… și în nici un caz dacă nu stai bine din punct de vedere material. Societatea a evoluat aparent, dar problemele existențiale sunt aceleași de milenii. Unii vor spune că acum sunt mai mulți care au o viață socială mai bună, dar dacă privim la cifre, este exact invers. Populația a crescut la cifre incredibile… și crește an de an… sau mă rog doar două nații cresc cât toate la un loc…
Considerăm că această planetă ne aparține și suntem stăpâni peste tot ceea ce ne dăruiește prin creația ei. Ciudat mod de a respecta ceea ce ne-a dăruit viață și ne hrănește nu doar trupul dar și sufletul. Iar dacă în viitor vom suferi din cauza greșelilor noastre, vom da vina tot pe ceea ce am încercat să distrugem. Bunăstarea materială, sau lupta pentru realizarea ei de fapt distruge existența și nu lasă sufletul să aspire la libertate. Dacă oamenii ar încerca din nou să trăiască simplu și să asigure exact cât este necesar trupului și sufletului, viața noastră ar fi doar fericire și împlinire. Dă Cezarului ce-i al Cezarului, adică trupului hrana de care are nevoie, iar lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu, adică sufletului hrana de care are nevoie. Dacă unul este limitat (trupul) și trebuie să fie hrănit cu măsură, altul (sufletul) este nelimitat, deci hrana sa nu va trebui să fie limitată. Dar noi facem exact invers, iar de aici vine sursa nefericirii noastre. Considerăm de altfel că gândirea noastră este evoluată, că mintea noastră este la un nivel de evoluție avansat, suntem la culmea evoluției speciei noastre. Dar suntem precum maimuțele pe care noi le considerăm mult sub evoluția noastră… mă refer în plan spiritual. Considerăm că faptul că facem calcule complexe, sau am descifrat unele secrete legate de existența noastră, ne ridică mult peste animalul care zace în noi. De fapt doar câțiva dintre noi au descoperit aceste lucruri… doar câțiva au avut acces și au înțeles și descoperit acestea. Restul suntem la fel de înapoiați precum maimuțele față de delfini în comparație cu cei care sunt numiți savanți ai societății noastre. Deci inegalitatea în cadrul existenței este universală, nu doar în plan material, dar și al gândirii, la fel este și în plan spiritual.
Avem de fapt acces la informație în funcție de capacitatea noastră intelectuală actuală, la fel și în plan spiritual. Dar pe axa timpului tot ce a fost și tot ceea ce va fi există de la începutul creației. Trebuie doar să obții „aprobarea” s-o vezi dincolo de limitele timpului. La fel și în plan spiritual trebuie să urmezi niște reguli și să practici mult până ce vei putea primi informațiile existente odată cu creația sufletului tău.
Problema omenirii, chiar și în plan religios vorbind, nu doar existențial, este că omul fiind limitat în gândire limitează și puterea divinului, spunând chiar că este o idee inventată tot de el pentru a putea avea un ideal. Să luăm de exemplu așa-zișii atei, pentru că am cunoscut câțiva, care nu cred în puterea decretată în religii, dar totuși cred într-o inteligență universală, care guvernează universul și tot ceea ce conține. Doar un prost și înapoiat ar putea crede că nu există nici o altă putere peste existența sa (și sunt destui din aceștia)… dar viața are grijă să educe astfel de specimene… de aici se vede cât de înapoiați suntem. Majoritatea nu suntem fericiți, dar chiar și nivelul celor care se consideră fericiți este departe de adevăr. De fapt nu există nimic pe acest pământ care să aducă adevărata fericire, pentru că noi nefiind evoluați nu putem înțelege ce este fericirea de fapt. Să fie doar împlinirea simțurilor, sau doar lipsa de griji… ceea ce împlinește sufletul?!
Limitarea aceasta o vedeam de acum 18 ani peste tot în jur, chiar și în religie… Este folosită și manipulată existența lui Dumnezeu după dorința și necesitățile timpurilor si oamenilor care au avut acces la informațiile spirituale. Dumnezeu se lasă modelat și acceptat în existența noastră după cum are nevoie fiecare. De aceea de multe ori ni s-a impus de către alții cu forța modul actual de gândire, iar tot de aici vor veni toate problemele viitoare. Pentru că puterea unei religii este dăruită atât de numărul de adepți, cât și de cei care au adus informații mai complete și notorietate acelei religii. Dar la ora actuală lumea este într-o criză nu doar materială, dar și spirituală. Pentru că tehnologia a adus în societate o oarecare bunăstare materială, dar a făcut în același timp să dispară misticul și inocența minții noastre. Lumea pare astfel că a evoluat, dar de fapt stă pe loc și se învârte ca un titirez. Întoarcerea la lucrurile simple, la rugăciune, viața moderată și respectul asupra existenței pot dărui un început pe calea eliberării sufletului. Societatea și tehnologia au furat ce aveam mai de preț în existența noastră. Mulți trăiesc fără să fie conștienți de existența lor. Fără să privească cerul, fără să mai simtă mirosul naturii în sufletul lor, fără să privească măcar o clipă zilnic în interiorul lor, oamenii sunt condamnați la nefericire, iar asta dacă vor uita, nu va mai fi nimeni la un moment dat să le reamintească, dar şi chiar dacă ar mai fi nu vor mai putea înţelege, pentru că nu vor mai avea nimic în jur să le dăruiască aceste stări.
Iubirea divină se aseamănă cu o persoană îndrăgostită, care acceptă orice, chiar şi să fie sclav, doar ca să fie în preajma persoanei iubite. Se lasă folosită, manipulată, batjocorită, numai să nu fie respinsă cu totul, pentru că fericirea existenţei sale nu stă în împlinirea dorinţelor sale, ci în dăruirea fericirii persoanei iubite. Iar dacă persoana iubită nu va mai avea nevoie în existenţa sa de ea, atunci poate să dispară pentru totdeauna din existenţă pentru că viaţa nu mai are un rost, decât atât timp cât măcar a putut sădi în inima persoanei iubite sămânţa iubirii veşnice, nu pentru o persoană ci pentru însăşi existenţa iubirii în suflet.
Iubirea există în sufletul nostru pentru că ea este cea care i-a dat viață, este cea care-l împlinește și este cea care-l face fericit. De aceea iubirea omenească orbește, poate dărui aceeași exaltare pe care o ai în fața naturii, a lucrurilor minunate din existență, în prezența persoanei iubite.
Iubirea omenească este doar începutul, doar sădirea sămânței în sufletul nostru, iar dacă va înflori va depinde doar de noi atât prin acțiunile noastre, dar mai ales prin acceptarea existenței sale în sufletul nostru.
