Venim pe acest pamant inocenti, fara nici un gand, fara probleme, ca in final sa murim ingropati de ganduri inutile, de o viata fara sens, fara a salva sau a intelege existenta in sine, desi mereu ne construim un vis.
Suntem programati de la nastere sa fim fie etichetati intr-o religie: crestini, musulmani, budisti, hindusi, atei; fie o nationalitate, ori o anumita culoare, sau si mai simplu in 2 categorii: buni sau rai. Orice ar fi, trebuie sa avem o eticheta in frunte pentru a forma diferite grupuri sau pentru a intari si mai mult o credinta, sau pentru a trai intr-un vis. Viata este o continua competitie, o lupta continua in care cel mai slab va pierde, sau cel care nu se va putea adapta la mizeria umana existenta in societate de la aparitia ei.
De cand omul s-a etichetat ca o fiinta inteligenta, visurile spre societatea perfecta, spre omul perfect s-au vandut ca painea calda. Daca nu era de acord o persoana, era indepartata prin extinctie, era un eretic si trebuia distrus pentru ca pacatul era natura lui. Astfel ni s-a vandut visul unei fiinte perfecte, care sta totusi ascunsa in interiorul existentei noastre… al universului intreg, chiar si a non-existentei. Desi totul arata ca universul este o imperfectiune perfecta, ca nimic nu este egal si ca suferinta este ascunsa in fericire, tabloul pe care s-a pictat de la inceputul aparitiei noastre arata ca o piata in care castiga cel care stie sa vanda marfa mai bine.
Cand suferim dam vina pe cei din afara noastra sau chiar pe noi insine, iar daca nici asta nu ne satisface gasim noi pe cineva de vina: creatia, creatorul, destinul, norocul, existenta insasi. Ni se vand visuri pe care le credem fara a le verifica, desi creatorii religiilor se bat in contradictii, unii spun sa crezi fara sa cercetezi, altii din contra. Cert este ca nimeni nu poate afirma daca tot ce exista este sau a fost adevarat, pentru ca trecutul a fost, viitorul va veni, singurul adevar este clipa prezenta, dar pana si aceasta este efemera. Si atunci suntem ca o minge de ping pong in valurile vietii, strecurandu-ne in sita vietii, unii reusind sa treaca altii fiind cernuti la infinit.
Daca nu am trai aceste visuri in mod cert am innebuni, iar rata de sinucidere ar fi… in masa. Astfel unii reusesc sa cumpere cu succes visul unei vieti mai bune, fie alergand dupa bani… o pozitie sociala mai buna, o profesie mai buna sau care-i place… de fapt tot bani. Altii cumpara visuri virtuoase cum ca alearga dupa o viata religioasa, dupa ceea ce numai sufletul poate intelege si trai, dar niciodata nu isi intalnesc sufletul, dar nici pe al celor pe care-i iubesc, pentru ca viata nu este pentru a fi implinita, ci pentru a fi traita si permanent in schimbare. Ni se spune ca suntem zei, dumnezei… mici intr-adevar, dar la scara absolut si infinit. Deci daca nu e material e spiritual… sau invers.
Si astfel a aparut meditatia… in toata aceasta nebunie, sa nu mai alergi, ci pur si simplu sa stai nemiscat, atent la ceea ce se intampla atat in afara cat si inauntru… alte visuri vandute cu si mai mult succes. Cu cat visurile sunt mai imposibile cu atat tentatia si rata de patrundere este mai mare, la nivel mai adanc, pentru ca gandirea incepe sa clacheze la acest nivel. Desi pare ca nu actionezi, de fapt actionezi intr-un plan nevazut, unde totul se intampla, nu se programeaza… pare ca este dincolo de timpul si spatiul cunoscut. Cu cat mai multi adera la un vis, cu atat acel vis are mai multa realitate si influenteaza mai puternic existenta oamenilor, a universului intreg. Daca omenirea nu ar fi fost indreptata spre periferie, probabil ca acum traiam cu totii pe un taram mistic, plin de puteri obscure, in care imperiile divine, etichetate in zeci de feluri ar detine monopolul fiintei umane. Desi unii spun ca tehnologia a adus mai mult rau decat bine, cred ca o lume efectiv sclava religiei asa cum suntem fata de tehnologie ar fi adus si mai mult rau, pentru ca ar fi tinut sufletul in lanturi fara a mai putea fi eliberat chiar si daca se trezea.
Religiile sunt visuri pentru ca sunt pline de minciuni unele bune, altele rele pentru suflet. Desi Dumnezeu este Iubire, iubirea este cea mai ingropata si mai batjocorita in existenta noastra. Valorea ei este inexistenta pentru sufletele noastre, iar daca totusi rezista o perioada lunga incercarilor vietii, moartea taie complet acest cerc perfect. Visuri dupa moarte sunt create pentru ca fiinta umana sa lupte pana la capat, pentru ca fara aceasta lupta existenta ar fi fara sens. Desi iubirea apare, ne face fericiti, simtim realitatea visurilor vandute cu succes, in final vom suferi fie din cauza actiunilor noastre, fie a celorlalti, fie a existentei insasi.
Cand ne nastem singura certitudine este de fapt moartea… restul sunt visuri, pentru a nu renunta la drumul usor sau plin de piedici pe care-l avem de parcurs in existenta noastra pe acest pamant. Unele visuri spun ca avem acces la liberul arbitru… dar eu nu cred pentru ca in mod cert as fi ales vidul, neantul, non-existenta, decat sa imi pierd vremea cu tot acest destin in care fie aduc suferinta, fie primesc fericirea din visuri.
