Vorbeam in articolul trecut de visele legate de iubire ale fiecaruia in adolescenta. Visam asa cum am zis la Fat-Frumos si la printese probabil (mai nou se viseaza la vedete si fotbalisti), dar in viitor cand ajungem sa traim iubirea cu adevarat, uitam ca am ajuns unde am dorit…
Si dorim si mai mult… dorim acum si realizare in plan material, pentru ca banii nu aduc fericirea, dar o intretin…
Vine un moment cand avem de ales intre realizare profesionala si trairea iubirii pe care am realizat-o se pare inainte de aceasta. Frumos si ideal ar fi fost ca aceasta sa se intample inainte de a te realiza material, dar iubirea adevarata face tocmai invers, pentru ca altfel nu am mai primi nici o lectie in viata.
Nu ma refer aici la iubirea de “carton” pe care multi o experimentam pana gasim iubirea adevarata. Ma refer la acea iubire in care simti ca acea persoana o doresti langa tine pana la sfarsitul vietii, si asta nu pentru ca ai trait-o cateva clipe sau luni, ci ani de zile. Este acea iubire in care simti ca divinul nu are ce sa iti ofere mai mult in existenta, pe care pana si ingerii sunt invidiosi ca ai gasit-o. Este acea iubire care simti pe zi ce trece ca vrei sa te topesti si sa devii una cu fiinta iubita, cand nu mai exista doua glasuri, ci unul singur. Este cel mai inalt varf pe care il poate atinge constiinta umana intre doua suflete, pe care il consider mai presus chiar decat trairile religioase. Spun aceasta pentru ca daca o luam babeste, pentru o traire religioasa ai motive existentiale pentru a te darui total. Dar pentru o iubire fata de un om obisnuit, acestea sunt depasite, nu au aceeasi valoare. Si totusi se intampla…
Oare ce ratiuni ne fac sa diminuam importanta a ceea ce in adolescenta, cand am fi dat totul si am suferit de multe ori dorind aceasta realizare, in viitor devine un lucru obsinuit. Si cred ca am gasit raspunsul: in viitor am incetat sa mai credem in vise. Iar a crede in vise este egal cu a crede in Dumnezeu, pentru ca si ideea de Dumnezeu e un vis.
Dar tot nu este de inteles… Iubirea a fost un vis, dar s-a realizat. Problema ca dupa ce ajungi s-o traiesti, devine ca orice alt lucru pe care doresti sa il realizezi in existenta: realizare materiala, o slujba buna, o masina, o casa, un copil. Multi vor zice ca un copil nu se include in aceeasi categorie, dar eu spun ca se include si am si dovezi. De exemplu cati parinti sunt asa de fericiti si multumesc existentei pentru acest dar, incat isi daruiesc totul copilului, toata viata si tot timpul lor…
De aceea in Inimi Ale Iubirii este descrisa existenta Iubirii in sine, considerand ca singura existenta a lui Dumnezeu pe pamant nu este asa cum a fost descris de oamenii religiosi, un batran cu barba intr-un toiag cu plete si barba albe. Singura perceptie a existentei divine este tocmai in trairea iubirii, pana la cel mai inalt nivel in care devii Iubire. Probabil in evolutia umana in viitor uniunea completa dintre un barbat si o femeie, sau de ce nu chiar intre doua persoane de acelasi sex, va reprezenta gradul cel mai inalt de evolutie. Am spus chiar si intre persoane de acelasi sex pentru ca aceasta uniune nu are loc la nivel sexual, ci la nivelul trairii iubirii.
De aceea devenind ceva simplu, nu respectam trairea ei, o punem pe un nivel cu celelalte lucruri. Altfel ar fi ca si cum am injura lucrurile sfinte; ma refer aici la cei care respecta religia. Daca am ajunge sa vedem divinul din iubire cu totii am suferi mult mai putin si categoric i-am face si pe altii sa sufere mai putin, cu atat mai mult nu am mai putea face rau naturii.
M-am intrebat mereu cum unii pot sa treaca de pragul psihologic de a pune in balanta trairea iubirii si realizarea materiala. Acestia de obicei sunt asa zisii visatori. Dar aceasta putere de a visa, de a trai la nivel interior ca si cum ar vedea visul realizat, le da puterea sa perceapa ce vor simti cand au realizat lucrul respectiv. E ca intr-un vis 3D, in care totul se realizeaza in mod virtual si te poti bucura in cele mai mici detalii de dorinte pe care altfel ar fi greu de realizat sau chiar imposibil. Astfel visatorii gresesc mult mai putin decat ceilalti in trairea iubirii, dar uneori au si cel mai mult de suferit. Pentru ca iubirea nu poate fi testata virtual, nu este ceva ce poti programa. Iubirea se intampla, apare pe neasteptate, cand nici nu te astepti. De aceea odata ce ai pierdut-o, vei alerga in zadar toata viata dupa trairea ei. Dar faptul ca ai putut testa celelalte lucruri in visele tale, iti permit sa vezi cu adevarat ce reprezinta iubirea in existenta.
Trairea iubirii este ca iluminarea… Alergi toata viata pentru a te ilumina, uneori vieti intregi… Dar iluminarea se intampla cand nici nu te astepti, sau poti astepta eoni pana se va intampla.
Puteti renunta la viata voastra de rutina, dar la trairea iubirii niciodata sa nu renuntati, pentru ca este ca si cum ai avea ochelarii pe nas, dar nu esti constient de existenta lor. Astfel nu iti dai seama de ceea ce te face sa vezi lucrurile reale in viata, de ceea ce iti daruieste fericirea.
