Din cele mai vechi timpuri pentru oameni destinul a fost privit ca ceva ce nu poate fi schimbat, un mister care aparține divinității.
Sunt și mulți alții care au crezut și au luptat ca să demonstreze că destinul poate fi schimbat, că există libera alegere, lăsată de divinitate tocmai pentru a elibera sufletul. Până și Isus a spus la fel, că omul este liber să își aleagă destinul, unul plin de păcate sau unul curat ca lacrima.
Dar eu încerc să spun ceea ce simt și spun doar atât: nu există cale de scăpare în fața destinului. Te poți minți cel mult, dar va continua fie cu tine, fie fără tine. Îți dai importanță crezând că vei putea face ceva în această privință. Tu crezi că luptând și reușind în viață ai ajuns la o bunăstare sau o poziție care ți s-au întâmplat datorită puterii tale de a lupta și inteligenței tale uimitoare. Eu cred că nu. Acesta a fost un dar, un drum pe care l-ai avut scris cu mult timp înainte de a te naște. Dumnezeu ți-a dăruit un destin frumos, iar tu pentru că așa ai fost construit să lupți și să reușești, te identifici atât de mult cu existența ta, încât ești orb să vezi păpușarul din spate. Când destinul te lovește, atunci realizezi că erai doar un simplu executant al cursului vieții. Unii foarte norocoși destinul nu-i va lovi niciodată, pentru că acea persoană nu va învăța nimic oricum chiar dacă i s-ar întâmpla. De aceea zic bucură-te când destinul te lovește, cu cât te lovește mai tare, cu atât e mai bine pentru sufletul tău, pentru că există speranța să te trezești, să urmezi sufletul și nu gândirea. Omenirea admiră președinți, vedete, creatori de artă, genii, chiar și pe cei care au provocat cea mai mare distrugere. Dar nu văd adevărată valoare a unui om necunoscut, a unui nimeni, a unor oameni care toată viața au trăit că nimeni, dar milenii au trecut și ei tot au rămas în amintirea omenirii, și vor rămâne chiar și când pământul nu va mai fi. Aceștia ar trebui urmați și nu iluziile de oameni așa-ziși realizați. Cei care au rămas în amintire au reușit pentru că și-au eliberat sufletul, au învins destinul. Dar ei sunt doar o parte a acestui adevăr. Cealaltă parte sunt cei care au rămas necunoscuți dar și ei s-au eliberat, dar au înțeles în final că până și ceea ce au realizat era doar un drum care nu se termină niciodată. De aceea nici măcar nu au mai acționat să ajute la așa-zisa evoluție a omenirii.
După 2000 de ani încă credem în povești frumoase, în creații ale minții omenești menite să ne ajute în evoluție, cel puțin așa se crede. Isus a fost un om la fel ca și noi, dar el s-a născut conștient de originea sa, pe când noi trebuie să luptăm ca să aflăm asta, uneori chiar învățând și iubind religia noastră sau alta, dar întotdeauna cel care va crede în Isus va realiza puterea iubirii. Este o mare diferență să te naști conștient de divinitatea ta și alta să trăiești orb vieți întregi, deci încă mai ai o șansă...
Încetează să mai visezi, trezește-te din vis și începe să vezi adevărul din umbră, nu cel descris. Crezi că Isus a fost fericit văzând cât rău se va face în numele lui? Câți oameni vor suferi pentru că nu vor crede în el? Câți oameni vor fi arși pe rug pentru că vor avea idei care nu corespund cu viziunea lui? Că tot acest rău va fi făcut de cei care nu au crezut oricum în el? Că va fi folosit ca o mașină de făcut bani pentru eliberarea sufletului?
Da… Isus a fost… dar nimic după ce a plecat de pe pământ nu a mai fost… La cât a iubit semenii cred că ceea ce i s-a întâmplat a fost prea puțin față de ce a simțit văzând viitorul. Și noi oamenii continuăm să limităm așa-zisa putere a lui Dumnezeu. Ești împăcat că nu trebuie să cercetezi, să suferi pentru a descoperi Adevărul. Accepți ce îți spun alții și e mai mult decât de ajuns pentru tine.
Știu… pare o situație fără ieșire… pare că nimic nu se poate face pentru a ajuta sufletul… că viața va fi un chin sau o fericire în funcție de tragerile la sorți…
Dar… revin iarăși și spun că numai IUBIREA te mai poate salva, e o realitate pe care o ai la îndemână, te urmează peste tot în viață. Cum poate o “simplă iubire” să te salveze și pe tine și pe suflet…? Nu poate atât timp cât nu înțelegi existența ei… atât timp cât nu pornești în căutarea și realizarea ei. Atât timp cât nu accepți că există și nu o pui mai presus de tine și gândirea ta.
În trecut iubirea infinită și absolută a fost identificată cu realizarea celor care se retrăgeau în pustnicie, sau deveneau călugări, sau deveneau sfinți… Între timp oamenii au evoluat, nu sufletește vorbind, ci în gândire, în capacitatea de a analiza. Acum majoritatea oamenilor pot gândi abstract, pot înțelege lucruri care în trecut erau trecute la capitolul “mistic”.
Dar azi simpla iubire te poate ajuta să vezi divinul în existență, să îl simți în interiorul tău, să înțelegi împărăția care te așteaptă și care a fost trâmbițată cu milenii înainte. Dacă ai fost binecuvântat să ai deja pe cineva care te iubește și la rândul tău iubești, iubește și mai intens. Începe să realizezi că e mai mult decât o simplă iubire, poartă cu tine această trăire oriunde mergi sau gândești. Dacă amândoi sunteți pe aceeași cale, atunci eu însumi vă invidiez pentru că destinul chiar v-a dăruit ceea ce nici sfinții din vechime nu au avut și nu o să aibă.
O să încerc să explic de ce ar trebui să fiți fericiți pentru această simplă iubire și de ce s-o ridicați la un nivel pe care religia nu îl dezvăluie încă. În religie toată iubirea este îndreptată cu dăruire asupra unui simbol, identificare cu existența divină, fără gânduri care să interfereze și să denatureze calitatea acesteia. Iar rugăciunea inimii tocmai aceasta face. E un fel de “spălare a minții” în care totul se centrează asupra unui punct. Am putea spune că acest lucru curăță mintea și trupul de gândurile negative și devine un sistem de apărare foarte eficient pe cale. Acest lucru nu s-ar putea face concret fără trăirea iubirii, care trebuie să fie de calitate mult peste gândirea obișnuită. Este ușor astfel dacă iubirea are un reprezentant de origine divina, peste gândirea umană. De aceea zic că acum poți înțelege că, atribuind iubirii tale calitatea divina, vei înțelege de ce ai fost binecuvântat. Este mult mai ușor să te dăruiești trăirii iubirii divine înțelegând reflecția ei în iubirea obișnuită, decât căutând vieți întregi să înțelegi sau să simți iubire față de obiecte sau persoane divine. Divinul tocmai ți se întâmplă sau s-a întâmplat, deci nu mai aștepta și nu mai căuta. Doar conștientizează acest lucru și viața ți se va schimba.
Vor fi mulți care vor zice că ce te faci când iubești dar nu mai ești iubit, sau când ești iubit dar tu nu mai simți nimic. Este normal să se întâmple acest lucru, sunt doar pași care te fac să înțelegi și mai bine existența în sine a iubirii. Dacă tu nu simți iubire față de natură, asta înseamnă că natura nu mai există? Există, dar doar percepția ta s-a schimbat. Aceasta se întâmplă pentru că ai pus mai presus de iubire alte lucruri, pentru că nu ai văzut ceea ce se reflectă în iubire. Mulțumește iubirii că ți-a dăruit o perioadă de fericire și treci mai departe în destin, fără să gândești sau să faci rău trăirii iubirii. Caută să nu pierzi această trăire, nu mai identifica ce trăiești cu imaginea care ți-a provocat această trăire. Cu atât mai mult dacă imaginea nu a respectat sau nu respectă iubirea. În final înțelege că totuși este o iubire obișnuită, în care se reflectă iubirea divina… nimic mai mult, nimic mai puțin. E un rol pe care îl joci în această viață. Dacă ai întâlnit o persoană care într-adevăr te iubește mai presus de orice, pe care ai iubit-o, dar la un moment dat a încetat trăirea în tine, atunci înseamnă că ceva a făcut ca această trăire să se stingă. De cele mai multe ori dorința de realizare orbește trăirea iubirii. La fel dacă persoana pe care o iubești te tratează ca pe un joc de puzzle, făcându-vă rău amândurora, atunci renunță, dar nu renunța la trăirea iubirii. Spun continuu să ai înăuntru această iubire și nimic nu te va face nefericit. Gândirea va fi nefericită, dar inima nu. Gândește-te la cealaltă ființă pe care o iubești sau te-a iubit ca la un maestru spiritual.
Libera alegere apare în momentele de cumpănă. Când pui în cumpăna trăirea iubirii sau realizarea în viață. Dacă persoana pe care o iubești sau ai iubit-o consideri că nu merită sau nu vei fi fericit cu ea, atunci mergi mai departe. Dar dacă ai fost fericit cu ea, dacă ai simțit că este tot ce ai dorit în viață, dar viața, destinul pe care îl dorești, nu va ajuta să fiți împreună, atunci nu pune niciodată în balanță iubirea. Ține minte doar că viața pune cele mai grele piedici chiar unei iubiri frumoase și împlinite, niciodată unei iubiri trecătoare. Pentru că viața dorește să depinzi de destin, dorește ca tu să nu fii liber. A depinde de gândire, de planul material, este singurul lucru care te tine legat, care îți ține închis sufletul. Lasă sufletul să zboare spre împlinire, spre ceea ce-l face fericit, nu îl tine închis. Sufletul este fericit când iubește, când trăiește ceea ce i-a dat naștere. Lasă gândirea să experimenteze tot ce dorește, dar nu renunța la trăirea iubirii. Fă diferența între a testa și a trăi. Testează tot ce îți dorești, dar nu testa iubirea. Pentru că iubirea ți se întâmplă, nu poate fi chemată, sau realizată la cerere. Celelalte lucruri le poți realiza dorindu-le și luptând, dar iubirea nu se va realiza la cerere și nici luptând.
Iubirea este un dar de la Dumnezeu făcut nouă, oamenilor simpli, pentru că numai în acest fel gustăm din nectarul divin. Când ajungi la un moment în care să alegi în viață, alege “sângele lui Dumnezeu” - IUBIREA.
