Te văd… închid ochii încet și imaginea ta se așterne peste sufletul meu. Interiorul meu este tapetat cu trăirea produsă de viziunea ta. Aștept încet să dispari în neantul sufletului meu, dar în schimb tu te topești precum gheața…
Liniștea adâncă înconjoară inima mea și un sunet divin izvorăște în cap pătrunzând încet în fiecare celulă a corpului. Încerc să-mi amintesc cine sunt și de ce încă mai pot să gândesc despre existența mea. Realizez într-un final că de fapt eul meu s-a topit demult la atingerea buzelor existenței tale, și-mi dau seama că viața mea e cântată de îngeri peste tot în jurul meu. Privesc spre cer, spre stele, spre nori, spre copaci, spre flori… dar totul capătă imaginea ta… Oare este un vis sau doar totul în jur dorește să se contopească cu imaginea ta? Un sunet surd mă trezește și mă privesc ca pe un străin… doar imaginea ta mă aduce la realitate. Astfel realizez că visul sunt eu, iar tu ești realitatea care mă înconjoară. Astfel neg visul și imaginea ta mă cuprinde trezind fiori de plăcere în fiecare celulă. Oare ce îmi aparține de fapt din „mine”… pentru că totul este cuprins de imaginea ta… până și gândirea a îngenuncheat privindu-te… fiind precum cavalerii din trecut care sufereau în tăcere față de prințesele și alesele inimii lor. Sunt… sau am fost… imaginea ta… sau trăirea este una cu imaginea ta… sau viața întreagă este pătrunsă de imaginea ta…
Încerc să te văd unde ești de fapt în realitatea existenței mele, dar nicăieri nu ești mai reală decât în universul meu interior… Iar totul se învârte cu precizie și cu adorare în jurul imaginii tale… Imaginea ta de fapt a devenit altarul existenței mele, ridicând totul… dar absolut totul… așa de aproape de divin. Nu pot decât într-un final să mă laș absorbit de abisul existenței imaginii tale… și astfel nimic nu mai există… pentru că tu ai absorbit existența mea. De fapt știu că am adormit… doar imaginea ta a mai rămas trează în adâncul interiorului meu.
„Mă” plec în fața ta… iubire…
