Vine un moment în viața ta când iubirea își face apariția. Indiferent de consecințe, piedici, de gânduri, de nebunia din jur, iubește și mai mult.
Vine și întrebarea: Cât de mult?
Și răspunsul pe măsură: Fără limită. Până simți că arde totul și înăuntru și în afară. Pentru că dăruindu-te trăirii iubirii este singura cale prin care te poți elibera de sclavia existenței, pentru a fi la sânul divinității. Fiind astfel la un loc cu îngerii pentru a mulțumi lui Dumnezeu, pentru a te uni cu Dumnezeu pentru totdeauna. De fapt în acest fel sufletul tău se întoarce acasă, în împărăția sortită existenței sale de la începutul creației.
Este un drum foarte greu, poate chiar imposibil, dar este singura cale prin care poți da sens existenței tale, singura cale prin care te vei simți împlinit și fericit în această lume.
Unul din prietenii mei (foarte puțini de altfel), mi-a pus o întrebare la care am dat un răspuns pe care ar fi trebuit și aici să îl punctez și care să ajute astfel pe toți cei care cândva vor crede și vor accepta existența iubirii absolute și infinite și reflecția sa în iubirea obișnuită, omenească.
Întrebarea sună cam așa:
“Cum ar putea să mențină trează iubirea față de persoană iubită, când de fapt niciodată nu a simțit nebunia și pasiunea iubirii față de persoană cu care trăiește de mulți ani, și cum ar putea s-o facă să crească, mai ales că persoana iubită are o iubire mult peste ce a dăruit la rându-i?”
Da… o întrebare cam lungă, întortocheată și plină de frământări strânse de la neîmplinirea viselor, de la nebunia lumii în care trăim și de la faptul că puținul nu ne mulțumește. Tragedia sau dramă sufletelor este că nici multul nu ne satisface sau potolește frământarea interioară în ceea ce privește realizarea materială sau profesională.
Eu cred că astfel de întrebări apar numai la persoanele care au o inclinație spre trăire interioară, sufletul lor a început să își simtă existență, această reflectându-se atât în gândirea lor, cât și în acțiunile lor. Dar încă sunt orbite de dorința de a se realiza din punct de vedere material și profesional, crezând că ceea ce trăiesc în interior, aceasta “foame interioară” în care nu se simț împliniți este din cauza nerealizării materiale sau profesionale, pe când de fapt este “foamea sufletului” lor după eliberare, după ceea ce îl face fericit, începând astfel căutarea interioară.
Am răspuns la întrebare și astfel punctez ceea ce trebuie înțeles despre tot ce am vorbit până acum de trăirea iubirii:
Nimeni, dar absolut nimeni nu va putea să păstreze trează iubirea față de o persoană obișnuită, sau nu va putea să trăiască cu adevărat pasiunea iubirii, dacă nu vede în ceea ce simte, chiar dacă este o trăire slabă, sau așa crede, reflecția iubirii absolute și infinite… dacă nu vede divinul din trăirea iubirii.
Va crede de fapt că de vină este persoana, pe când este de vină tocmai percepția și dăruirea să față de trăirea iubirii. Este normal dacă tratezi iubirea că pe ceva obișnuit să crezi că nu este nimic divin în trăirea ei. Și astfel vei face pe cei care te iubesc să sufere,vei greși crezând că dacă vei întâlni pasiunea va fi mai diferit față de iubirea dinainte. Probabil vei suferi mai mult și vei respecta ce ai trăit înainte, și vei înțelege greșeală, iar de cele mai multe ori va fi prea târziu că măcar ce ai avut să se întoarcă în viața ta.
Astea sunt lecții dure dăruite de iubire pentru trezirea sufletului tău, iar dacă nu te trezești, viața ta va fi doar un chin.
