Vine un moment in viata ta cand iubirea isi face aparitia. Indiferent de consecinte, piedici, de ganduri, de nebunia din jur, iubeste si mai mult.
Vine si intrebarea: Cat de mult?
Si raspunsul pe masura: Fara limita. Pana simti ca arde totul si inauntru si in afara. Pentru ca daruindu-te trairii iubirii este singura cale prin care te poti elibera de sclavia existentei, pentru a fi la sanul divinitatii. Fiind astfel la un loc cu ingerii pentru a multumi lui Dumnezeu, pentru a te uni cu Dumnezeu pentru totdeauna. De fapt in acest fel sufletul tau se intoarce acasa, in imparatia sortita existentei sale de la inceputul creatiei.
Este un drum foarte greu, poate chiar imposibil, dar este singura cale prin care poti da sens existentei tale, singura cale prin care te vei simti implinit si fericit in aceasta lume.
Unul din prietenii mei (foarte putini de altfel), mi-a pus o intrebare la care am dat un raspuns pe care ar fi trebuit si aici sa il punctez si care sa ajute astfel pe toti cei care candva vor crede si vor accepta existenta iubirii absolute si infinite si reflectia sa in iubirea obisnuita, omeneasca.
Intrebarea suna cam asa:
“Cum ar putea sa mentina treaza iubirea fata de persoana iubita, cand de fapt niciodata nu a simtit nebunia si pasiunea iubirii fata de persoana cu care traieste de multi ani, si cum ar putea s-o faca sa creasca, mai ales ca persoana iubita are o iubire mult peste ce a daruit la randu-i?”
Da… o intrebare cam lunga, intortocheata si plina de framantari stranse de la neimplinirea viselor, de la nebunia lumii in care traim si de la faptul ca putinul nu ne multumeste. Tragedia sau drama sufletelor este ca nici multul nu ne satisface sau potoleste framantarea interioara in ceea ce priveste realizarea materiala sau profesionala.
Eu cred ca astfel de intrebari apar numai la persoanele care au o inclinatie spre traire interioara, sufletul lor a inceput sa isi simta existenta, aceasta reflectandu-se atat in gandirea lor, cat si in actiunile lor. Dar inca sunt orbite de dorinta de a se realiza din punct de vedere material si profesional, crezand ca ceea ce traiesc in interior, aceasta “foame interioara” in care nu se simt impliniti este din cauza nerealizarii materiale sau profesionale, pe cand de fapt este “foamea sufletului” lor dupa eliberare, dupa ceea ce il face feircit, incepand astfel cautarea interioara.
Am raspuns la intrebare si astfel punctez ceea ce trebuie inteles despre tot ce am vorbit pana acum de trairea iubirii:
Nimeni, dar absolut nimeni nu va putea sa pastreze treaza iubirea fata de o persoana obisnuita, sau nu va putea sa traiasca cu adevarat pasiunea iubirii, daca nu vede in ceea ce simte, chiar daca este o traire slaba, sau asa crede, reflectia iubirii absolute si infinite… daca nu vede divinul din trairea iubirii.
Va crede de fapt ca de vina este persoana, pe cand este de vina tocmai perceptia si daruirea sa fata de trairea iubirii. Este normal daca tratezi iubirea ca pe ceva obisnuit sa crezi ca nu este nimic divin in trairea ei. Si astfel vei face pe cei care te iubesc sa sufere,vei gresi crezand ca daca vei intalni pasiunea va fi mai diferit fata de iubirea dinainte. Probabil vei suferi mai mult si vei respecta ce ai trait inainte, si vei intelege greseala, iar de cele mai multe ori va fi prea tarziu ca macar ce ai avut sa se intoarca in viata ta.
Astea sunt lectii dure daruite de iubire pentru trezirea sufletului tau, iar daca nu te trezesti, viata ta va fi doar un chin.
