De când mă știu am simțit un fel de milă față de cei sau cele care spun că iubesc, dar parcă lipsește ceva… ar dori și mai mult, dar asta nu se referă la iubire ci la planul material.
Asta e gândirea celor care au un diamant în mână, dar îl tratează ca pe o piatră oarecare. Iar când suferă, se întreabă de ce suferă… Unora le ia câteva clipe să își dea seama de greșeală sau de drumul în viață, altora le ia toată viața, și nici atunci nu este de ajuns. Iubirea este tratată ca un lucru oarecare și de aceea și așa multă suferință în viața noastră, uneori și a familiei și a copiilor. Când începi să realizezi că “Dumnezeu este Iubire” viața capătă o conotație spirituală. Viața în sine devine mistică, pentru că tu credeai că Iubirea este ceva fără valoare, sau ceva obișnuit, pe când de fapt este totul. De aceea o punem în balanță, și de aceea viața ne dă suferință cât de multă. Ai mulți bani, ai de fapt așa mulți bani încât nu ai ce face cu ei… Dar tot nu ești fericit, simți că îți lipsește ceva. Asta în cazul celor norocoși, pentru că unii devin sclavii banilor, călcând multe suflete în picioare. Dar categoria cea mai interesantă pentru mine sunt oamenii “juma-juma”, adică să fie și iubire, dar să fie și material neapărat, cât de cât… nu cer mult: o casă, o mașină, ceva bani în cont și o slujbă sau afacere bună. Atât valorează de fapt IUBIREA pentru ei… cât cer. Dar dacă ai atribui valoarea corectă iubirii, îți vei da seama că numai Dumnezeu ar echivala cu valoarea ei reală. Pentru că nimic nu te va face fericit, decât temporar. La un moment dat te vei plictisi de mașina, casa, viața, pe care le ai. Vei dori ceva nou, nimic nu îți va fi pe plac și până și de tine te vei plictisi, pentru că nu înțelegi de ce ți se întâmplă asta.
Asta se întâmplă numai când Iubirea este văzută ca ceva obișnuit, doar un sentiment între celelalte… dar care a eliberat pe așa de mulți oameni, și pe care i-a făcut sfinți, creatori de religii sau maeștri spirituali. Știu că e greu să vezi divinul reflectat în iubirea obișnuită dintre două suflete, după ce o existență întreagă doar câțiva au cutezat să afirme că iubirea este divină, și au încercat s-o dovedească. Cel care a simțit iubirea măcar pentru o singură dată în viața lui știe despre ce vorbesc. Vorbesc despre impulsul din inimă, când totul te face fericit fiind aproape de ființa iubită, când ochii văd lucrurile din jur în altă lumină… când floarea nu este doar o simplă floare… când o simplă privire în ochi nu mai este doar o simplă privire. În momentul când începi să analizezi, deja ai pierdut frumusețea iubirii. Cât de mult, ce viitor va fi, dacă mă va răni, dacă în viitor nu va mai fi la fel de frumos. Este la fel ca atunci când privești o floare și în loc s-o privești, începi s-o analizezi. Miracolul a dispărut, misticul nu mai are loc, floarea poate fi ruptă fără să simți nimic.
Da… Iubirea nu este în jumătăți de măsură… este în tot și în toate. Iar când suferi, gândește-te că asta e unul din motive, faptul că iubirea o poți pune în balanță, când de fapt ea a creat totul… Dovadă că dacă te dăruiești total iubirii, nu există decât fericire sunt toți cei dinaintea noastră care s-au dăruit până la sacrificiu ca Iisus, sau până la moarte ca Buddha, sau discipolii, apostolii și tot șirul de iluminați sau oameni eliberați în decursul existenței umane. Au creat valori și au dat căi pe care nicio tehnologie și nici un savant nu au reușit până astăzi. Totul doar prin Iubire.
Încetează să vezi Iubirea ca pe un sentiment sau un lucru oarecare, sau ca un pericol. Un pericol este pentru gândirea ta înapoiată, pentru că simte că e ceva prea înalt pentru ea. Și nu te mai gândi că nu vei avea parte de realizare materială, ci din contra. Iubirea însăși va face totul posibil ca să fii fericit, dar asta doar dacă apuci calea ei total. Altfel și ea va gândi cu jumătăți de măsură, tocmai pentru a te face să evoluezi. Sau uneori îți va da niște palme așa de grele încât nici inima nu le va putea suporta. Dar totul va fi făcut pentru a-ți trezi sufletul, pentru că este singura cale de a alege corect în viață. Gândirea nu va alege niciodată calea corectă, ci va alege calea suferinței, nu pentru ea, ci pentru suflet. Dar dacă alegi stăpânul corect, gândirea atunci va fi mult mai folositoare decât înainte, pentru că va fi îndrumată de suflet, de puritate, nu de gânduri impure. Astfel nimeni nu va mai suferi, pentru că sunt urmate instinctiv lucrurile bune, și nu va mai dori să facă rău sufletului pereche, ci din contra va face totul pentru a fi fericiți.
A iubi total nu este ușor, dar nimic care are valoare pe lumea aceasta nu se realizează ușor, ci cu multe sacrificii. Dar fiecare clipă contează, pentru că sunt așa de mulți pași și așa de multă practică, încât nu ai timp o viață întreagă, uneori vieți întregi să poți găsi sau măcar să ți se întâmple iubirea adevărată. Dar niciodată nu înceta să o cauți sau s-o simți… iar când apare protejeaz-o ca în pilda cu cele zece fecioare.
Matei cap.25,1-13: “Atunci Împărăția Cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care și-au luat candelele, și au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, și cinci înțelepte. Cele nechibzuite, când și-au luat candelele, dar n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase. Fiindcă mirele zăbovea, au ațipit toate și au adormit. La miezul nopții, s-a auzit o strigare : “Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!” Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înțelepte : “Dați-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” Cele înțelepte le-au răspuns : “Nu, că nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă; ci mai bine duceți-vă și cumpărați-vă.” Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele : cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, și s-a încuiat ușa. Mai pe urmă au venit și celelalte fecioare, și au zis : “Doamne, Doamne, deșchide-ne!” dar el, drept răspuns, le-a zis: “Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!” Vegheați dar, căci nu știți ziua și nici ceasul în care va veni Fiul omului.”
