Ultimii ani de când nu am mai scris nimic au fost presărați cu multe evenimente, experiențe și întâmplări, unele la limita imposibilului, altele la limita anormalului, altele... Știu că multe voci surde în fundal doresc să le audă, dar nici poveștile nu sunt adevărate mot à mot, doar se inspiră din realitate, deci nu le voi spune nici măcar ca povești.
Acum ceva timp am descris o viziune a mea asupra acestei zile mărețe, sau asupra altor zile dedicate iubirii, dar opinia mea nu a fost legată de frumusețea trăirii ei ci de faptul că nu trebuie să fie o zi anume ci fiecare zi trebuie trăită la fel. Veți spune că e imposibil, dar dacă ar fi posibil pentru toată lumea, unde ar mai fi frumusețea... misticul? Unii nu au parte nici măcar de crâmpeie de iubire, ce să mai vorbim de trăirea ei zi de zi... Unii au pierdut-o din cauza alegerilor făcute în viață, alții din cauza greșelilor care au dus la alterarea sau chiar dispariția ei din sufletul celui sau celei care se dăruia trăirii iubirii.
Știu că eu tot trag să vorbesc despre iubire în sine ca existență, dar momentan va trebui să vorbesc despre ceea ce cunoaștem fiecare, pentru că toți o trăim sau am trăit-o la un anumit nivel. Da... se pune chiar și cea experimentată prin sex dacă e să extindem nivelul trăirii ei la limita anormalului. Mulți vor spune că aia nu e iubire... nu am spus că sexul este iubire, ci doar că până și acolo se vede reflecția ei, pentru că fără un pic de trăire cât de mică a ei, nu ar exista nici măcar ideea de sex. Este la fel cum mulți atei sau agnostici fac cu ideea de Dumnezeu... nu sunt de acord cu reprezentarea dată de anumite religii sau cuvântul în sine care-l reprezintă, dar sunt de acord cu ideea unei forțe sau energii care guvernează sau prin care se manifestă existența. Spun de exemplu nu este aici sau acolo, nu are cum să fie decât aici sau acolo... ei bine cum Dumnezeu este Iubire, la fel și iubirea este peste tot... atât aici cât și acolo într-o formă sau alta. În viziunea mea Dumnezeu a încetat demult să existe altceva decât ca Iubire... prefer un dumnezeu feminin, probabil așa cum o femeie preferă un dumnezeu masculin :). Acum, în virtutea acestei idei, aș putea fi sarcastic și să spun că din cauza unui dumnezeu cu specific masculin redat de religii și există atâtea orientări de altă natură în lume...
Când ajungi să îți dedici viața trăirii iubirii vor exista momente care vor semăna cu rutina, adică ești așa de orbit de trăirea ei încât nici măcar nu mai ești conștient de existența ei, deși vorbești mereu despre existența ei, încerci mereu să fii conștient de existența ei. La fel se întâmplă și cu iubiții, poate tocmai din cauza asta s-au inventat zile ca acestea dedicate iubirii și poate tocmai de aceea apar încercările și suferințele într-un cuplu de îndrăgostiți... cei căsătoriți nu se pun... glumesc desigur :).
Acest lucru se reflectă în existența noastră și cu aerul pe care îl respirăm, cu florile pe care le privim, vântul care ne mângâie părul... soarele care ne încălzește sufletul... norii care ne alină inima. Și multe alte elemente și nimicuri din existența noastră cea de toate zilele, pe care nu le poți simți sau percepe decât dacă ești într-o stare de meditație sau în meditație. Starea de meditație începe în momentul în care devii conștient... când ești treaz. Tu spui că ești treaz(ă) dar chiar ești? Atunci de ce nu percepi toate acestea? Dacă le percepi deja este o veste bună atât pentru mine cât și pentru tine. Pentru că nimic din toate acestea nu poate fi perceput dacă nu trăiești în inimă, implicit trăiești iubirea. Doar trăind iubirea pentru iubire și nimic altceva te poate duce spre acest nivel de conștientizare, și apoi se reflectă în jurul tău atât în relația cu persoana iubită cât și cu ceea ce te înconjoară.
Atunci când devii conștient de trăirea ei vei vedea reflecția ei până și în lucrurile interzise sau respinse de toți deși toți le practică, fiind astfel o ipocrizie; mă refer la ideile controversate legate de sex, anume că sexul nu are legătură cu iubirea.
Sexul nu reprezintă iubirea, sunt de acord, dar în practică se reflectă trăirea ei la diferite nivele cât ne duce și lasă inima pe fiecare. Anumite religii au făcut mult rău denaturând și orientând greșit omenirea spre înțelegerea acestui fenomen. De fapt nu religia... ci oamenii care au scris și transformat religia respectivă. Nu ai cum să te pronunți asupra unui lucru până ce nu l-ai practicat. Într-adevăr fără a fi călăuzit de inimă această energie poate fi denaturată, poate duce la deviații mentale, poate tocmai în acest scop a fost eliminat sexul de a fi asociat trăirii iubirii. Deși se vede faptul că omenirea a evoluat mult în înțelegerea acestui fenomen, umbrele trecutului încă mai bântuie civilizația, tocmai pentru că milenii de programare psihologică ne-au inoculat ideea că sexul este un păcat.
Nu continui mai mult pe acest subiect pentru că mulți pudici vor înțelege cu totul altceva din ce vreau să exprim, de aceea mă adresez celor deschiși la minte, pentru a înțelege că ceea ce trăiesc ei tot o reflecție a trăirii iubirii este... și poate în acest fel vor accepta și mai mult trăirea ei în viața lor.
În acele momente când vor deveni conștienți de acest fapt, în loc să vadă trupul persoanei dorite, trăirea iubirii o va transforma în zeitate, dorința va dispărea ca prin farmec, iar dăruindu-te total trăirii iubirii și văzând divinul din trăirea ei, vor vedea trandafiri și vor simți parfumul pe care-l răspândește în jur trăind-o.
Asta-mi aduce aminte de o altă vorbă mai veche: "Fii păcătos... dar plin de iubire!" - ceea ce va duce inevitabil la - "Când te privesc... văd doar trandafiri!".
