Cand eram cu vreo 18 ani mai tanar, parca eram mai “curat” in gandire si sincer… parca mai evoluat decat acum.
Pentru ca totul parea mistic atunci pentru sufletul meu, iar puritatea era un lucru sfant (chiar daca acum pare demodat). Aveam o credinta extraordinara si visam sa schimb macar o parte din omenire, asa cum altii inaintea mea au reusit sa schimbe pe alti cativa, apoi mare parte din omenire. Pentru ca in acea perioada am avut acces, chiar daca pentru scurt timp, la cateva revelatii, care mi-au modelat gandirea de acum, dar si faptul ca pentru mine nimic nu este imposibil (fara experientele de atunci nu cred ca as fi inteles acest lucru).
Dumnezeu este nelimitat, dar gandirea noastra nu poate intelege decat limitele, inchisoarea, rationalul. Iar acest lucru este un rau necesar, pentru ca altfel nu ai cum sa intelegi evolutia sufletului, dar mai ales nu ai cum sa aplici aceasta in practica pentru a elibera sufletul.
Sufletul tau este liber si perfect… Doar ca tu nu esti constient de acest lucru. Ba mai mult… de cand te nasti si pana dispare trupul, vei deveni si mai somnoros, chiar somnambul.
Este vremea ca sa te trezesti, sa realizezi acest lucru, pentru ca intreaga existenta conspira pentru asta prin suferintele inchipuite din gandirea ta.
Ai toate ingredientele si tot ceea ce exista in jurul tau este pentru a fi fericit. Dar tu visezi ca esti nefericit, ca ai nevoie si trebuie sa lupti ca sa obtii fericirea. Dar trebuie de fapt doar sa dai jos ochelarii de cal de pe ochiul tau interior.
Totul in jurul tau este iubire… totul in jurul tau este fericire… tu doar trebuie sa te trezesti si sa devii constient de acest lucru.
Acum 18 ani, implicit acum 11-13 ani, as fi avut curajul nebun de a trezi somnorosii din jurul meu… as fi avut curajul sa imi asum aceasta responsabilitate. Pentru ca eram constient ca se poate si ca este de datoria mea, daca imi iubesc semenii, sa realizez acest lucru. Dar pe urma am vazut ca toti cei dinaintea mea… unii constienti si treji de la nastere, tot nu au reusit mare lucru. Si m-am panicat, am inchis in mine portile spre eliberarea si trezirea celorlalte suflete. Am lasat doar un deget care sa arate directia spre luna: cartea “Inimi ale Iubirii”.
Am avut parte de multe deceptii de atunci… de fapt de asa de multe asa-zis deceptii. Asta m-a facut sa par un pesimist in viziunea celorlalti, care se zbateau in mocirla concurentei, a dominatiei oamenilor mai slabi de inger, dar eu m-am vazut ca un pesimist-optimist. Pentru ca inca nu am incetat sa “visez” ca intr-o zi, noua generatie va trezi sufletele obosite din mizeria existentei noastre, fie chiar si prin aceste cursuri aplicabile atat in afaceri, cat si pentru eliberarea sufletelor noastre din sclavia gandirii.
Dedic acest articol “copilului” care eram la 18 ani si care se intreba daca peste ani si ani, cel ce voi deveni va mai respecta ceea ce gandea atunci, sau va zice ca si altii ca era doar un copil fara gandire, sau mai rau ca va dori sa fie din nou ca atunci dar cu gandirea de acum. Gandirea mea nu s-a schimbat nici atunci, dar nici acum, doar experientele prin care am trecut au fost diferite si numeroase, si poate nu asa dureroase ca in acea perioada pentru gandire, dar dureroase pentru inima, ceea ce m-a afectat mai mult si mi-a daruit pesimismul-optimistic al gandirii de acum.
