Te vad… inchid ochii incet si imaginea ta se asterne peste sufletul meu. Interiorul meu este tapetat cu trairea produsa de viziunea ta. Astept incet sa dispari in neantul sufletului meu, dar in schimb tu te topesti precum gheata…
Linistea adanca inconjoara inima mea si un sunet divin izvoraste in cap patrunzand incet in fiecare celula a corpului. Incerc sa-mi amintesc cine sunt si de ce inca mai pot sa gandesc despre existenta mea. Realizez intr-un final ca de fapt eu-l meu s-a topit demult la atingerea buzelor existentei tale, si-mi dau seama ca viata mea e cantata de ingeri peste tot in jurul meu. Privesc spre cer, spre stele, spre nori, spre copaci, spre flori… dar totul capata imaginea ta… Oare este un vis sau doar totul in jur doreste sa se contopeasca cu imaginea ta? Un sunet surd ma trezeste si ma privesc ca pe un strain… doar imaginea ta ma aduce la realitate. Astfel realizez ca visul sunt eu, iar tu esti realitatea care ma inconjoara. Astfel neg visul si imaginea ta ma cuprinde trezind fiori de placere in fiecare celula. Oare ce imi apartine de fapt din “mine”… pentru ca totul este cuprins de imaginea ta… pana si gandirea a ingenuncheat privindu-te… fiind precum cavalerii din trecut care sufereau in tacere fata de printesele si alesele inimii lor. Sunt… sau am fost… imaginea ta… sau trairea este una cu imaginea ta… sau viata intreaga este patrunsa de imaginea ta…
Incerc sa te vad unde esti de fapt in realitatea existentei mele, dar nicaieri nu esti mai reala decat in universul meu interior… Iar totul se invarte cu precizie si cu adorare in jurul imaginii tale… Imaginea ta de fapt a devenit altarul existentei mele, ridicand totul… dar absolut totul… asa de aproape de divin. Nu pot decat intr-un final sa ma las absorbit de abisul existentei imaginii tale… si astfel nimic nu mai exista… pentru ca tu ai absorbit existenta mea. De fapt stiu ca am adormit… doar imaginea ta a mai ramas treaza in adancul interiorului meu.
“Ma” plec in fata ta… iubire…
