Ma uit la mine si ma intreb de ce totusi iubesc… pentru ca am toate motivele sa renunt la ceea ce simt… dar mai ales de ce destainui aici ceea ce simt. E ca si cum ai da detalii inamicului cum sa te doboare, sa vada slabiciunea ta… sa profite de ceea ce considera a fi poarta spre infrangerea definitiva, totala…
Pentru ca iubirea nu este respectata in lumea noastra… Bunastarea materiala, implicit cea profesionala… da. Aceasta este considerata o mare realizare, dar se uita ca fara un ajutor de mai sus, nimeni nu ar putea realiza nimic. Si de aceea sufera… pentru ca marea majoritate desi sunt realizati, sunt nemultumiti, dezechilibrati, simt acelasi gol in suflet ca si cei care se chinuie in saracie. Sunt de acord ca trebuie sa dorim si sa luptam pentru bunastarea materiala, dar nu inainte de a respecta si a ne darui unui ideal care implineste si fericeste sufletul. In acest fel nu vom mai simti golul din suflet niciodata. Iar tot ce vom realiza, vom darui si celor din jur pe care-i iubim.
Am zis si eu ca toti ceilalti ca e ceva in neregula cu mine, dar pe fiecare zi ce trece, imi dau seama ca nu ma pot impotrivi si renunta la ceea ce simt, chiar daca ar insemna sfarsitul meu ca om pe acest pamant. Ceea ce simt este mai presus de existenta mea umila, iar daca ceea ce simt nu gaseste realizare in existenta fata de cine a ridicat acest val in interiorul meu, inseamna ca asta este viata mea. Dar asta nu inseamna sa ma dau batut.
De asa de multe ori am cazut… chiar am dat de disperare… dar daca nu as fi vazut divinitatea si maretia trairii iubirii, dumnezeul din existenta ei, as fi decazut din toate punctele de vedere. Se spune ca Dumnezeu niciodata nu pune un om la incercare mai mult decat poate duce… inseamna ca eu pot duce prea mult… si tot nu se opreste… continua cine stie pana cand.
Ceea ce ma opreste sa nu cad si sa renunt la tot, este acea voce care nu imi apartine, chiar daca vine din interior:
“Doar iubeste si roaga-te… nimic altceva nu este de facut… mai mult decat ca traiesti iubirea chiar daca suferi, ce iti poti dori mai mult de atat?”
Dar si eu sunt un om… gandesc si actionez ca un om… stiu doar ca ceea ce simt imi este daruit… si tot ceea ce doresc este sa pot darui si altora ce simt. Sper doar ca in final sa reusesc sa trec cu bine peste toate incercarile, si sa nu pic pana mesajul va ajunge macar la putinii oameni care ar dori sa se daruiasca trairii iubirii de care tot vorbesc.
Un mesaj am pentru tot ceea ce am spus pana acum si pentru cine are “urechi de auzit”:
“As dori sa strig cat ma tin plamanii despre ceea ce simt fata de trairea din inima mea, chiar daca nu a gasit ecou in inima pe care o simt ca adaposteste sufletul pereche… dar numai tacerea mai poate vorbi fara a produce suferinta in gandire. Dar inimile si sufletele noastre oricum nu au nevoie de cuvinte. Trairea este aerul de care sufletele noastre au nevoie pentru a fi fericite. Si poate ca intr-o zi si gandirea se va pleca si va recunoaste ca ceea ce face sufletele noastre fericite, este mai presus de existenta sa trecatoare… Cu Dumnezeu inainte!!!”
