Voce pustie în noapte își face apariția în sufletul meu… și în fața imaginii tale, cuvintele scapă sensul de a fi rostite. Vibrații neauzite se aud în străfunduri, dar în gânduri nu își fac apariția decât sunete neauzite, și chiar dacă aș auzi ceva, ar fi fără înțeles.
Încerc să spun ceva, dar glasul nu mai reușește să își facă apariția, gândurile stau mute, privind cum imaginea ta străpunge sufletul meu, și o rână profundă zace de… prea mult timp în inima mea. Nu este pentru că aș fi dorit-o sau pentru că așa mi se cuvine, ci pentru că așa este… trecutul așa a scris istoria sa în prezentul sufletului meu, iar viitorul nu se știe cui aparține. Ciudat, dar nu simț nici regrete, nici disperare, nici dorințe pentru o altfel de viață, nici măcar pentru o continuare a ceea ce era, pentru că îmi dau seama că totul ar fi fost fără sens. Destinele pot merge în aceeași direcție sau în sensuri diferite, dar sufletul nu poate merge decât pe calea sa.
Doar liniștea îmi sună că ceva cunoscut… pentru că din liniște se naște trăirea… iar din trăire, iubirea… Doar ea este singura care mai plânge după povestea ruptă la un moment dat din diverse cauze care ne aparțin doar nouă. Nu o să putem da vina niciodată pe ea pentru că ne-a dăruit scânteia, iar noi din foc am făcut să rămână doar cenușă.
Pot vorbi oricând cu “tine”, dar fără cuvinte, doar prin ochi, doar ei mai știu să mai spună șoapte frumoase și să facă să tresalte interiorul, pentru că vocea interioară există de prea mult timp pentru a deveni fără glas, dar cea exterioară a pierdut sunetul cuvintelor care ar trebui rostite.
Aș dori să spun că mai există iubire… acea iubire pe care mulți nu o înțeleg, dar le afectează viața… dar iubirea s-a contopit cu durerea, și astfel a devenit iubire rănită… rănită de dorul ce îi dăruia existența cândva. Dar văd că astfel cândva când vom suferi cu toții, vom ști de ce. Pentru că iubirea nu se răzbuna niciodată pentru lipsa noastră de respect în față existenței și dăruirii ei, dar sufletul nostru nu va putea sta prea mult timp fără mângâierea ei. Se va simți pustiit, iar gândirea își va face de cap așa de mult, încât doar suferință va fi singurul lucru pe care-l vom mai împărtăși în existența noastră. Dacă iubești și ești iubit, atunci nu scapă nici o clipă de a te dărui și mai mult iubirii, aruncă tot ce este în afară ei din existența ta umilă, și mulțumește cerului că divinitatea te-a primit în sânul ei. Dar mai ales nu te lasă pradă dorinței lucrurilor materiale, îndreaptă-te tot mai mult spre suflet și astfel oricând, chiar și într-o clipă fericirea își poate dărui codul existenței sale în viața ta.
Sufletul nu are nevoie de cuvinte pentru a-și exprimă iubirea sa, pentru că sunetul primordial este însăși existența sa, iar acesta nu poate fi spus, doar revelat. Când închizi ochii și sunetul interior îți va fi dezvăluit, acesta va fi primul indiciu că te-ai conectat la realitatea din interiorul rău, astfel nu va mai fi doar o poveste, iluzie, vis, ci va fi realul existenței tale… va fi săritură ta în neant.
