Mă uit la mine și mă întreb de ce totuși iubesc… pentru că am toate motivele să renunț la ceea ce simt… dar mai ales de ce destăinui aici ceea ce simt. E ca și cum ai da detalii inamicului cum să te doboare, să vadă slăbiciunea ta… să profite de ceea ce consideră a fi poarta spre înfrângerea definitivă, totală…
Pentru că iubirea nu este respectată în lumea noastră… Bunăstarea materială, implicit cea profesională… da. Aceasta este considerată o mare realizare, dar se uită că fără un ajutor de mai sus, nimeni nu ar putea realiza nimic. Și de aceea suferă… pentru că marea majoritate, deși sunt realizați, sunt nemulțumiți, dezechilibrați, simt același gol în suflet ca și cei care se chinuie în sărăcie. Sunt de acord că trebuie să dorim și să luptăm pentru bunăstarea materială, dar nu înainte de a respecta și a ne dărui unui ideal care împlinește și fericește sufletul. În acest fel nu vom mai simți golul din suflet niciodată. Iar tot ce vom realiza, vom dărui și celor din jur pe care-i iubim.
Am zis și eu ca toți ceilalți că e ceva în neregulă cu mine, dar pe fiecare zi ce trece, îmi dau seama că nu mă pot împotrivi și nici nu pot renunța la ceea ce simt, chiar dacă ar însemna sfârșitul meu ca om pe acest pământ. Ceea ce simt este mai presus de existența mea umilă, iar dacă ceea ce simt nu găsește realizare în existență față de cine a ridicat acest văl în interiorul meu, înseamnă că asta este viața mea. Dar asta nu înseamnă să mă dau bătut.
De atâtea ori am căzut… chiar am dat de disperare… dar dacă nu aș fi văzut divinitatea și măreția trăirii iubirii, dumnezeul din existența ei, aș fi decăzut din toate punctele de vedere. Se spune că Dumnezeu niciodată nu pune un om la încercare mai mult decât poate duce… înseamnă că eu pot duce prea mult… și tot nu se oprește… continuă cine știe până când.
Ceea ce mă oprește să nu cad și să renunț la tot, este acea voce care nu îmi aparține, chiar dacă vine din interior:
“Doar iubește și roagă-te… nimic altceva nu este de făcut… mai mult decât că trăiești iubirea chiar dacă suferi, ce îți poți dori mai mult de atât?”
Dar și eu sunt un om… gândesc și acționez ca un om… știu doar că ceea ce simt îmi este dăruit… și tot ceea ce doresc este să pot dărui și altora ce simt. Sper doar ca, în final, să reușesc să trec cu bine peste toate încercările, și să nu pic până când mesajul va ajunge măcar la puținii oameni care ar dori să se dăruiască trăirii iubirii de care tot vorbesc.
Un mesaj am pentru tot ceea ce am spus până acum și pentru cine are “urechi de auzit”:
“Aș dori să strig cât mă țin plămânii despre ceea ce simt față de trăirea din inima mea, chiar dacă nu a găsit ecou în inima pe care o simt că adăpostește sufletul pereche… dar numai tăcerea mai poate vorbi fără a produce suferință în gândire. Dar inimile și sufletele noastre oricum nu au nevoie de cuvinte. Trăirea este aerul de care sufletele noastre au nevoie pentru a fi fericite. Și poate că într-o zi și gândirea se va pleca și va recunoaște că ceea ce face sufletele noastre fericite este mai presus de existența sa trecătoare… Cu Dumnezeu înainte!!!”
