“Ce-o vrea Dumnezeu” sau “Cum o fi scris”… sunt expresii binecunoscute ale cedării în fața unor obstacole sau a luptei pentru a obține de obicei o realizare în plan sufletesc. Pentru că la lucrurile materiale nu prea merge cu astfel de zicale sau să nu te lupți pentru o viață mai bună.
În timp analizând binecunoscutele zicale am ajuns la concluzia că acestea sunt spuse doar de cei care nu vor să își asume responsabilitatea față de trăire, față de inimă. E mult mai simplu să arunci în spatele lui Dumnezeu, a divinității, a soartei, o decizie care de fapt îți aparține complet. Pentru că dacă pentru realizarea în plan material într-adevăr este nevoie și de noroc, pe lângă multă luptă, iar satisfacțiile și împlinirea sufletească sunt minime dacă nu ai cu cine să împarți acestea, pentru a te împlini în trăirea iubirii este nevoie de mult mai mult, dar mai ales este nevoie de alegerea ta.
Când ești orb față de trăire este de înțeles, dar când trăirea a fost realizată, iar viața ți-a oferit șansa să o conștientizezi, dar mai ales s-o realizezi, atunci nu mai poți da vina pe nimeni și nici să mai arunci responsabilitatea faptelor tale pe seama divinității. Astfel toți cei care fac să sufere un suflet în lumea aceasta pot da vina pe oricine altcineva, dar să nu recunoască responsabilitatea faptelor lor. Dacă te dăruiești total trăirii iubirii, atunci multe lucruri se schimbă în viața ta. De fapt, dacă te dăruiești unei vieți spirituale, vei înțelege și vei accepta chiar și suferința, nu doar fericirea. Suferința este de fapt cel mai scurt drum pentru împlinire spirituală. Nimeni care a suferit din cauza iubirii sau s-a dăruit unei vieți religioase, nu a eșuat în final pentru a fi împlinit spiritual. Pentru că suferința te apropie de Dumnezeu… Când totul te părăsește, doar Dumnezeu rămâne mereu în preajma ta să îți aline suferința.
Mulți spun că au iubit cu adevărat și totuși au suferit în final, pentru că persoana pe care o iubeau a ales în final altceva. Dar a iubi cu adevărat înseamnă să oferi libertate deplină iubirii, să nu pui limite și nici condiții. Dar mai ales înseamnă să vezi divinul din iubire… altfel va fi doar o iubire obișnuită. Alții realizează târziu, după multă suferință cât au greșit și că aceasta se datorează tocmai superficialității cu care au tratat iubirea. În momentul în care refuzi iubirea, mă refer la acea iubire conștientă și totală, nu cea în care o tratezi ca pe o realizare materială, va fi dificil, poate chiar imposibil să mai găsești pe cineva în viața ta cu care să trăiești iubirea la nivel spiritual.
De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că majoritatea dintre noi suntem egoiști, și considerăm că totul ne aparține… nu că ne este dăruit. De aici toată suferința noastră, dar mai ales ignoranța noastră. Ești conștient că alegând o împlinire materială nu vei fi fericit, dar mai ales că pierzi cel mai frumos lucru din existență, și totuși alegi ca un orb care nu a văzut niciodată lumea și nu știe cum arată.
Tu scuipi pe iubire și o injuri și faci totul ca să sufere celălalt suflet, dar în același timp consideri că ți se cuvine totul în lumea asta. Iar când iubirea îți dă lecția finală, continui cu același comportament… și pe urmă te miri de ce iubirea nu mai ți se întâmplă… dar mai ales te bucuri de suferință să în față iubirii. Dar suferă pentru iubire, pentru sângele lui Dumnezeu. Cine se dăruiește total trăirii iubirii nu se va bucura și nu va dori suferința sufletului pe care îl iubește, ci din contra… se va sacrifica pentru ca fericirea să aline sufletul iubit.
În final iubirea ține de alegerea ta… dacă dorești să fii alăptat de trăirea ei, sau renunți la trăirea ei și vei bate pe urmă toată viața la porțile ei, cerând îndurare și măcar un strop de iubire să îți umple viața.
