O suferință imensă produce iubirea atunci când este neîmplinită. Efectiv poate provoca sufletului arsuri, exact așa cum are pielea din cauza focului.
Este o durere așa de mare încât moartea este mai ușoară decât suferința sufletului. Mai ales atunci când ești conștient, pentru că trăiești la un alt nivel. Încerci din răsputeri să ții piept acestei suferințe, dar fiecare zi roade din ce în ce mai mult… în loc ca rănile să se vindece, devin tot mai adânci. Asta mai ales în cazul sufletelor-pereche, care poate că nu percep sau nu sunt conștiente de această legătură. Pentru că nu poți riposta… nu ai ură în suflet, nu dorești răzbunare, nu dorești să cauți alt suflet din moment ce era totul pentru inima ta. Nu poți decât renunța la tine… și la lumea din jur. Pentru că nu dorești ca persoana iubită să sufere. Dacă nu simte același lucru… dacă nu simte legătura cu tine, atunci nu mai rămâne nimic de făcut pentru viitor în acest sens. Știi astfel că într-o zi va trebui să dispari în neant, oriunde în lume, numai să nu mai exiști în acel loc în care ai crescut la sânul iubirii. Golul din interior este la fel ca atunci când lipsește o jumătate din tine.
Aștepți sperând ca destinul să îți mai ofere o șansă… deși simți că acel moment este pierdut undeva în viitor… sau în trecut. Prezentul oferă doar suferință și speranță. Inima arde așa de tare uneori încât este insuportabil… te sufocă acea căldură. Încerci să respiri dar nimic nu te mai ascultă… până și gândirea o ia razna. Oare un suflet care nu a găsit rugăciunea inimii cum ar putea suporta? Sau poate că nu ar suporta… ar alege chiar sinuciderea în acele momente.
Renunțarea pare ultima salvare… dar nu pentru că vei scăpa, ci pentru că astfel vei provoca destinului tău un șoc total, încercând în acest fel să resuscitezi sufletul. Măcar în acest fel vei fi în umbră… iubirea îți va arde sufletul, dar nu va mai conta din moment ce ai distrus toate speranțele, iar gândirea ți-ai înecat-o în furtuna provocată de o schimbare pe care nu o poate concepe.
După mine… potopul…
Poate e un act egoist, dar nu tu ai ales ceea ce s-a întâmplat, ci ai fost obligat să te adaptezi… culmea trebuind să alegi tocmai ce ar îngropa sufletul. Orice… dar numai iubirea să nu alegi… pentru că iubirea nu este dorită… cel puțin nu la un nivel așa de înalt. Dar dacă nu vrei să faci compromisuri, viitorul este ca o hârtie albă, pe care vei scrie cu lacrimi de suferință viața care îți este dăruită… fie că vrei sau nu. Nu te gândești la o viață viitoare… pentru că nimeni nu s-a întors să îți spună că ea ar putea exista. Rămâne aici și acum… dar în acest moment doar dacă ai dispărea instant ar fi o rezolvare.
Da… a iubi nu este ușor… cu atât mai mult dacă vei dori să împlinești ceea ce simți… pentru că suntem doar pioni în mâna destinului, dar mai ales în mintea persoanei iubite, atât timp cât gândirea este stăpână peste suflet.
Ești muritor… atunci nu iubi ceva muritor… iubește divinul… iubește pe Dumnezeu… iubește orice altceva care nu are legătură cu omul… pentru că altfel va trebui ca într-o zi, dacă nu se împlinește ceea ce trăiești, să simți cum iubirea îți arde sufletul…
