Iubirea mea de fapt nu îmi aparține… îmi este dăruită… și pentru asta mulțumesc Cerului, cu toate ca uneori nu am puterea să lupt cu tot sufletul… dar este consecință faptului că sunt om și este în natura noastră ca să nu înțelegem divinul prin gândirea noastră.
Pentru a înțelege divinul trebuie să ne fie dăruit “Harul”, care numai prin inima se manifestă și prin ceea ce simțim, și atunci ajungem să înțelegem reflecția divinului în existență… De aceea spun că iubirea ne este dăruită, nu o putem găsi și înțelege prin gândirea noastră oricât am dori.
Iubirea mea o văd și simț oriunde merg, oriunde mă uit, peste tot în existență. Dacă înainte imaginea persoanei din existență nu era una cu trăirea, doar era reflecția trăirii în inima mea, acum a devenit una cu trăirea, cu iubirea pe care o simț. Asta înseamnă pentru mine că este sufletul meu pereche, care orice aș face și orice ar face, nu va dispărea din trăirea și inima mea. De aceea spun că este “maestrul” meu spiritual, pentru ca oricât rău sau suferință pare că a provocat prin acțiuni, de fapt nu putea face nimic dacă nu era lăsat de la Dumnezeu. Oricât ar încerca gândirea să denatureze și să demistifice calea noastră spirituală, toți putem alege să fim pe “Cale” și acest pas poate începe cu ceea ce pare greu de acceptat, că iubirea este divina, este dăruită de Dumnezeu pentru a ne elibera sufletul și pentru a putea gusta din existența lui, din “sângele” lui.
Iubirea “mea” este însăși existență în sine a iubirii infinite și absolute. Doar așa putem să ridicăm iubirea dintre un bărbat și o femeie la nivel divin și să aducem astfel în viața noastră fericirea continuă, raiul visat, prin înțelegerea reflecției iubirii absolute și infinite în această iubire, care nu mai are valoare pentru majoritatea dintre noi.
Putem astfel să ne trezim sufletul și viața noastră să devină o continuă rugăciune și slavă a lui Dumnezeu, pentru că, clipă de clipă trăim în viața noastră însăși existență și esența lumii în care trăim… Iubirea “mea”.
