Dacă interiorul se reflectă în afară în viața unui om, nu există alta cale decât prin ochi.

Sufletul unui om așa se descoperă cel mai ușor și sunt foarte puțini care pot arăta alta față a sufletuluiui lor decât cea reală. Mai există și al treilea ochi interior, dar atât timp cât nu este ceva tangibil care să poată fi cunoscut de noi toți, nu are rost să discutăm despre el.

Când iubiți cu adevărat și conștient, așa cum priviți o floare sau un peisaj care vă taie respirația, la fel priviți ochii persoanei iubite. Este nevoie doar de câteva minute pentru ca sufletele să se întâlnească în mod direct. Acest mod de a privi face cât mulți ani de stat împreună… sau zeci de orgasme.  Pentru că este ceva pur, este divin să poți privi și întâlni în mod direct sufletul persoanei iubite. În acest fel gândirea nu poate interfera cu acțiunile și mecanismele ei în contactul cu persoana iubită. Când se spune că toate persoanele sunt frumoase și au unicitatea lor fiecare în parte, consider că prin ochi este cel mai simplu de demonstrat și de verificat această teorie. O simplă privire poate naște o dragoste nebună, o pasiune deosebită sau un întreg șir de suferințe. Pentru că dacă tu privești cu adevărat, dar persoana iubită nu te privește la fel, nu este conștientă, nu este atentă și cu sufletul, ca și cum ar privi în gol, magia nu se întâmplă decât într-o parte, iar asta de obicei nu duce spre împlinirea și cunoașterea sufletelor.

Privirea în ochi este pentru suflete așa cum este intimitatea pentru persoanele care se iubesc. Privind în ochi persoana iubită devii conștient și începi să percepi sufletului persoanei iubite. Dacă te plictisești atunci când privești în ochi persoana iubită, atunci amesteci gândirea în acest proces divin. Pentru că și atunci când privești o floare, un peisaj natural sau o operă de artă și gândești în acel timp, magia nu se produce. Nu mai privești în mod direct, ci privești ca într-o oglindă. Vezi imaginea, dar nu este percepută în mod direct, este doar o reflecție, nu este imaginea în sine.

Dacă doriți o dimensiune a trăirii peste limitele gândirii voastre… atunci priviți în ochi persoana iubită când faceți dragoste.

Un punct important pentru a putea percepe în timp scurt sufletul persoanei iubite este să priviți cu iubire. Să simțiți trăirea din inimă și să fiți conștienți de existența ei. Trăirea este generatorul care menține trează iubirea în sufletele voastre toată viața voastră. Fără trăire, fără conștientizarea existenței ei, veți fi ca și cum ați bea ceai dintr-o ceașcă goală. Iar inima este „aparatul” prin care se manifestă trăirea. Mulți se plâng că nu au întâlnit pasiunea iubirii, sau că iubirea nu este prezentă mereu sau timp îndelungat. Iubirea este ca un foc care dacă nu are toate elementele care să-l întrețină, în timp se va stinge, sau se va uita și cum să se aprindă acest foc sau ceea ce a produs.

Trăirea este aerul de care orice “foc” are nevoie ca să poată arde, așa cum omul are nevoie de aer pentru a exista.

Deci când iubiți cu adevărat, nu uitați să priviți în ochi persoana iubită cât mai des și cât mai profund. Îmi veți da dreptate că sexul este un copil pe lângă trăirea produsă atunci când iei contact direct cu sufletul persoanei iubite. Aș putea spune că în acest fel sufletele fac dragoste, își dăruiesc iubire. În acest fel vârsta nu va mai avea efect asupra trăirii voastre în plan fizic. Ochii nu îmbătrânesc, nu pot fi tratați ca restul trupului, exceptând cazurile în care problemele de sănătate pun piedici unei astfel de percepții.

Dacă ar fi să trăiesc toată viața lângă persoana iubită, acesta ar fi cel mai mare dar pentru existența mea din partea divinității… și da… îmi este dor de ochii („sufletul”) pe care inima mea i-a așezat pe altarul iubirii.

Despre autor

Raz Mihal a scris 77 de articole pentru noi.

Autor al cărții „Inimi ale Iubirii”, Raz Mihal explorează Iubirea Divină, conștiința și libertatea sufletului. Scrierile sale reunesc reflecții despre iubire, natură și destin cu o privire lucidă asupra lumii moderne.