A muri fiind în viață sau fiind în trup… semnificația vorbelor că până nu mori și te naști din nou nu ai cum să vezi lumina divină. Este foarte ușor de fapt să înțelegi cum se poate întâmpla acest lucru.
Ne naștem, trăim și murim crezând că viața în trup este tot ce există în acest Univers. Mai auzim diferite povești sau întâmplări sau relatări de obicei ale persoanelor care au apucat o cale religioasă, că viața în trup este de fapt o cale spre evoluție. Pentru că sufletul nu aparține trupului, el nu moare odată cu trupul, de fapt nu moare niciodată.
În timp obținem o personalitate bazată pe experiență acumulată de-a lungul anilor, pe baza a ceea ce ne place sau a mediului în care trăim. Dar aceasta nu este de fapt unicitatea noastră. Pentru că mereu am auzit că suntem unici, dar nu prea am înțeles prin ce. Pentru că la primă vedere dacă analizăm gândirea și existența noastră nimic nu pare unic, cu atât mai puțin de admirat. Majoritatea dintre noi suntem oameni obișnuiți… aș putea spune prea obișnuiți. Nimic nu pare să afirme spusele oamenilor iluminați. Asta pentru că totul se referă la ceea ce ne limitează… la trupul nostru. Când începem să căutăm înăuntrul nostru, nu în afară, descoperim o lume nouă, care nu mai este limitată. Iubirea nu mai este o piedică, ci o îmbătare pentru suflet. Lumea interioară devine un maestru interior, un neant pe care trebuie să îl străbați singur, de aici unicitatea. În interiorul tău nu vei mai fi cu nimeni, ci vei fi singur. Dar singurătatea nu este de fapt ceea ce știm noi, pentru că vei fi în trei ipostaze:
- cel care trăiește,
- cel care privește ceea ce trăiește,
- și la nivel și mai înalt vei fi cel care este conștient de acestea.
Religia a căutat prin diferite mijloace și practici să ajute sau să îndrume omul pe acest drum spre interior, uneori foarte periculos dacă nu ai credință. Alteori a făcut mai mult rău pentru că nu toată lumea este făcută să urmeze doar o singură cale… De aceea și sunt mai multe religii, dar majoritatea iluminaților din principalele religii au descris legătura cu divinitatea la fel, dar sub forme diferite, influențate de simbolurile, etica și practicile diferite pe care le-a avut fiecare. Un singur lucru a fost descris la fel și a fost considerat de cea mai mare valoare: Iubirea. Iubirea față de semeni, iubirea față de existență, iubirea față de Dumnezeu, iubirea sub formă de compasiune.
O întrebare arzătoare este cum poți învinge și elimina sau stăpâni gândirea măcar pentru o clipă pentru a vedea ceea ce este în spatele ei, ce se reflectă mai mult sau mai puțin în ea. Aici întervine rugăciunea inimii sau alte practici de meditație care sunt mai mult din Orient. Dar rugăciunea inimii este de ajuns pentru a ajunge să realizezi că tu nu ești doar un nume cu o anumită personalitate și un anumit destin. Ești mai mult decât atât, ești un suflet închis în acest trup, care nu se va elibera decât când va fi conștient de existența sa și de ceea ce i-a dat viață: Iubirea=Dumnezeu.
În momentul în care lupți să îți învingi destinul, când ți se pare că tu nu vrei de fapt de exemplu să trăiești toată viața alergând ca un nebun după un lucru material sau după o anumită realizare, apoi după alta, pentru că ai realizat că sunt în zadar, atunci se produce un declic în interior și cu ajutorul credinței și al rugăciunii vei simți că nu mai ești la fel ca înainte. Viața ta se schimbă, începi să vezi și să simți lucruri și viziuni pe care alții le tratează ca fiind vise sau iluzii. Pentru că iubirea puțini o tratează ca pe o realitate, chiar dacă o trăiesc, dar li se pare așa de banală încât nu știu altceva decât să râdă când aud de divinitatea iubirii. Dacă lupți într-un final se va produce așa-zisa moarte, dar nu moartea reală, ci o moarte a personalității tale, a gândirii. Dar acesta nu este decât începutul pe lunga cale a trăirii și a eliberării sufletului, pentru că eliberarea reală nu se va întâmpla decât când va muri și trupul. Faptul că nimic nu te va mai afecta sau nimic nu îți va mai schimba modul de a vedea viața fără a trăi iubirea, fără a te rugă continuu, asta va fi câștigul pentru tot restul vieții, fără să mai pierzi viața în zadar pe lucruri fără valoare. Rugăciunea inimii va fi candela mereu aprinsă în inima ta, care te va apăra de acum înainte atât pe sufletul tău, cât și trăirea iubirii din inima ta.
Dacă dorești să fii liber cu adevărat și să realizezi ceva care să merite în viața asta pentru sufletul tău începe prin rugăciunea inimii și prin dăruire față de iubire… și multă răbdare… răbdare… răbdare…
Acest articol este dedicat memoriei Părintelui Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria.
