Căutăm în viață să fim fericiți realizând un vis sau sperând ca altcineva să aducă fericirea în viața noastră.
Ajungem să trăim iubirea la un moment dat, dar vom continua să suferim prin acţiunile celor pe care-i iubim sau credem că datorită lor ni se datorează trăirea din interiorul nostru. În realitate ei doar au jucat un rol în această piesă de teatru numită viață, așa cum și noi la rândul nostru îl jucăm pe cel care ni s-a hotărât de la naștere. Depinde doar de noi de la momentul în care ni s-a dăruit trăirea iubirii până la primul moment de suferință, dacă vom lupta toată viața pentru conștientizarea existenței sale în interiorul nostru, sau vom renunța la trăirea și împlinirea ei. Pentru că trăirea ei nu este condiționată de cei din jurul nostru sau de cei față de care o trăim, sau care ne-au provocat scânteia care a trezit focul de mai târziu. Iubirea este o calitate a sufletului nostru, este ceea ce i-a dăruit existența și ceea ce îi dăruiește conștiința existenței sale, dar în același timp ceea ce îi dăruiește un scop în această viață, ceea ce îl face fericit prin însăși existența sa în interiorul nostru.
Trăirea iubirii reprezintă de fapt trezirea sufletului nostru, așa cum te trezești din somn, un somn provocat de oboseala si activitatea unei zile normale din viața unui om. Iubirea dăruiește conștientizarea existenței si esenței noastre, faptul că suntem mai mult decât gândire si instincte animalice, că suntem după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Dumnezeu este Iubire!), cel puțin în această privință toate religiile mari sunt de acord. Spală-te astfel pe ochii inimii și trezește-te din somnul etern pe care-l trăiești de la nașterea trupului tău, altfel ori că mori în trup după timpul care îți este sortit, ori că ai muri de la naștere, nu va fi mare diferență. Diferența o va face trăirea iubirii și calea pe care o vei urma de-a lungul vieții tale.
În timp ajungem să realizăm că acțiunile noastre care au provocat suferință, au fost spre binele celor implicați, iar la rândul nostru ne-am primit răsplata acțiunilor noastre prin alte suferințe viitoare. Asta se întâmplă pentru că nu putem disocia interiorul de exterior, că nu putem să ne separăm de sentimente, de gândire, suferind fără suport, identificându-ne cu ceea ce ne provoacă si ne face să acționăm inconștient. De-a lungul vieții noastre ar trebui să fim în același timp observator, cel care privește și care ia notițe de ceea ce se petrece în interior. Trinitatea se petrece și în adâncul ființei noastre, nu doar în împărăția cerurilor.
Suferi pentru că trăirea ta nu găsește realizare și în exterior, dar deja ar trebui să fii fericit pentru că iubirea se întâmplă în interiorul tău, restul prea puțin contează. Iubirea omenească este doar impulsul dat de divinitate pentru suflet ca să fie conștient de existența sa, de drumul pe care îl are de parcurs, de calea pe care o are de urmat pentru a se elibera de lanțurile gândirii. Crezi că nu poți să evadezi din lumea în care trăiești, fiind înlănțuit de sentimente, de obiceiuri, de rutina pe care ai învățat-o sau ți-a fost inoculată de familie, tradiție, preconcepții ale celor din jur. Dar de fapt într-o clipă poți evada din lumea în care trăiești pentru a te arunca în necunoscut. Singura problemă este mintea ta, barierele pe care le pune sufletului tău pentru a vedea lumina care să-l orienteze pe calea sa. Iubirea este busola care ne ghidează sufletul spre eliberarea sa de sclavia în care trăiește de la crearea acestei lumi. De aceea vezi familii fericite trăind în simplitate și bucurându-se de lumea mică și plină de suferințe în care trăiesc, pentru că visurile lor se centrează în jurul a ceea ce simt, nu în jurul gândirii, nu luptă si nu doresc să calce în picioare ceea ce trăiesc pentru a realiza nu știu ce vis de măreție sau împlinire profesională, pe care mai târziu să-l arunce conștienți de lipsa de valoare pe care o are. Cei care fac asta mai devreme sau mai târziu vor ajunge să simtă pe pielea lor cât de urât a devenit mediul pe care singuri l-au creat și ales ca busolă în viața lor.
De la nașterea lumii sunt două tabere care pun în balanță liberul arbitru si puterea de a-ți lua viața în propriile mâini fără amestecul divinității sau al unor forțe superioare, care ne guvernează viața. Mă număr printre cei care nu cred că avem puterea de decizie în destinul nostru, avem o marjă de alegeri care doar ne dau impresia că suntem liberi, că putem muta munții din loc, și dau dreptate celor care după multe sacrificii si încercări au spus că nimic nu se face fără voia lui Dumnezeu, nici măcar un fir de păr nu se mișcă fără voia sa. Iar aceștia chiar erau liberi, puteau face orice și-ar fi dorit pentru că au ajuns la sursa existenței, dar iubirea si dăruirea față de trăirea lor a făcut ca ei să se sacrifice în final pentru eliberarea altor suflete care simțeau foamea din sufletul lor după divinitate, după natura existenței noastre. Poate de aceea mulți simt și acționează în consecință, pentru că în sinea noastră avem certitudinea puterii care zace înăuntrul nostru, simțim că dacă am avea destulă credință am muta munții din loc, dar nu suntem conștienți că asta nu se face prin voia noastră, ci prin voia lui Dumnezeu care a plantat sămânța puterii sale în interiorul nostru.
Egoul nostru prin inconștiența sa vorbește fără sens, pentru că de la vorbe până la fapte este cale lungă. Văd în jurul meu oameni care acționează si cred că totul li se datorează inteligenței și puterii lor de a face lucrurile să se întâmple. Oameni inconștienți și orbi, pentru care într-o clipă imperiul creat de mintea lor, se poate dărâma precum un castel de nisip luat de apă. Sunt doar exemple pe care viața le lasă în societatea noastră pentru a face oamenii să spere, să creeze, să viseze la o lume mai bună, ca să nu o ia razna dacă s-ar trezi și ar vedea mizeria și minciuna în care trăiesc.
Astfel vedem „mizerabilii” din jurul nostru și mergem mai departe spunându-ne că nu luptă destul, că nu muncesc destul, că nu își sacrifică viața pentru a o duce mai bine, dar avem și exemplul celor care calcă tot în picioare pentru a-și realiza visurile materiale ale egoului lor. Culmea este că aceste „maimuțe” îi conduc pe cei inteligenți care lucrează astfel pentru prosperarea imperiului maimuțelor stupide și nebune. Pentru aceștia un singur Dumnezeu există – BANII. Ei guvernează viața și existența lor, le dau puterea de a cumpăra viața celor capabili și profită de pe urma inteligenței si credinței celor care ar avea puterea de a se trezi și a schimba ceva în lumea în care trăim. Afacerile murdare au devenit curate, pentru că deși par că nu mai calcă în picioare curățenia sufletească, că lasă sufletul să se dăruiască și să se elibereze din lanțurile gândirii, de fapt îl înlănțuiesc și mai strâns. De fapt este o lume mai periculoasă decât lumea pe care o avem acum, alimentând mintea cu visuri, pentru că în planul virtual este posibil orice, dar asta tot nu va schimba existența noastră în ceva mai bun.
Doar dăruirea față de iubire, față de ceea ce ne face fericiți fără să investim nimic, fără să trebuiască să devenim ceva pentru a ne putea bucura de ceea ce se întâmplă în interiorul nostru, ne poate dărui șansa la o viață mai bună, la o existență în care toți suntem egali, pentru că acea scânteie există în toți, buni sau răi, proști sau inteligenți, evoluați sau la stadiul de maimuță. Trebuie doar să conștientizăm sursa trăirii noastre, să înțelegem că imperiul divin se află în interior, exteriorul fiind doar o reflecție a lumii minunate care se ascunde în adâncul ființei noastre. Astfel nu vom mai distruge lumea în care trăim, ci vom dori să trăim în armonie cu natura, pentru a nu lipsi sufletul de mediul în care trăiește fericit, fiind mai aproape de lumea sa, de esența sa.
Nu mai căuta fericirea în afara ta, pentru că sămânţa existenţei sale se află în interiorul nostru, depinde doar de noi dacă o vom face să înflorească, pentru că sămanţa cuprinde floarea în existenţa sa, restul se află în mâinile noastre, să o facem să crească, să se împlinească.
