Majoritatea avem două firi: una pentru ochii lumii și una pentru noi înșine.
Rareori cea personală o dezvăluim sau folosim în mod implicit pentru că asta ne poate face vulnerabili în fața celorlalți. Cea pentru ochii lumii este de cele mai multe ori oferită de gândire, iar cea personală de obicei reflectă sufletul, interiorul, și nu este dezvăluită decât celor care ne iubesc sau în care avem încredere. O să numesc aceste două firi astfel: cea pentru ochii lumii – fire superficială, și cea personală – fire sufletească.
Firea superficială este poate cea mai ciudată și plină de nonsens de foarte multe ori, mai ales la persoanele care foarte greu își dezvăluiesc sufletul sau interiorul, chiar și celor dragi. Iar uneori chiar și după ce dezvăluiesc, fac tot posibilul să ascundă și să învăluie în ceață ceea ce au revelat. Deși sunt foarte comunicative și pline de viață, aceste persoane, în realitate în sufletul lor sunt singure, sunt foarte interiorizate, dar schimbătoare în exterior, uneori chiar încearcă să își mintă interiorul. De aceea, deși par înconjurate de mulți prieteni, sau că își fac foarte mulți prieteni, în final sunt singuratice și își alungă chiar și prietenii pe care s-ar fi putut baza în situații grele.
Firea sufletească este ca diamantul între pietre, pentru că nu-i vezi valoarea decât când se dezvăluie cu adevărat. Unele persoane nu își ascund interiorul, îl dezvăluie și îl reflectă în toate acțiunile lor. Aceste persoane pot suferi cel mai mult în societate, fiind considerate în loc de persoane bune, persoane ușor de prostit și de profitat de pe urma lor. Dar de cele mai multe ori acestea apucă o cale religioasă și atunci viața lor se schimbă complet, și chiar devin în timp stâlpi de susținere a credinței. Sunt și persoane între acestea care au o personalitate puternică și atunci le va fi mai greu să se adapteze unui sistem, și vor sfârși prin a fi singure, dar în interior, nu în exterior. În exterior vor fi foarte căutate, pentru că energia lor interioară va hrăni multe suflete care sunt în căutarea trăirii interioare.
Cele două firi nu sunt standarde pentru interiorul oamenilor, ci sunt extreme care de obicei sunt în proporții egale în interiorul fiecăruia, altfel „iadul” se dezlănțuie în interiorul acelei persoane care nu își acceptă trăirea interioară și nu o prețuiește.
Deci când sufletul se reflectă în trăirea interioară, când simțiți că ceea ce trăiți este peste înțelegerea voastră, alegeți tăcerea și rugăciunea, dar nu alegeți să mascați sau să stingeți această trăire, pentru că asta va genera un întreg șir de necazuri și suferințe, atât pentru voi, cât și pentru cei dragi. Dar mai ales nu alegeți o viață superficială, pentru că asta va face rău sufletului, iar suferința din viitor nici măcar trăirea nu o va alina, iar Dumnezeu parcă nu va avea urechi să vă audă. Suferința din exterior poate fi potolită prin plăceri mărunte sau o viață echilibrată, dar pe cea din interior numai Dumnezeu, prin iubirea sa, o va putea transforma în fericire.
