Te doare inima rău de tot, dar în același timp apare o durere de măsea groaznică.
Amândouă durerile sunt leac una pentru alta.
Durerea de măsea face ca inima să sufere mai puțin iar suferința din inimă te face să suporți la maxim măseaua buclucașă.
Durerea este ca gom-jabbar-ul din Dune, cu care erau testați adepții pentru a vedea nivelul avansat în care erau prin suportarea durerii.
La fel când stai în poziția lotus, apar tot felul de dureri și mâncărimi.
Dacă poți trece peste orice nivel de durere, ca și cum nu ai simți nimic, ca și cum corpul nu ar fi, poți trăi satisfacția de a învinge existența ta umană măcar pentru o clipă care va insemna cât o eternitate… și astfel ești cu un pas mai aproape de divinitate.