Voce pustie in noapte isi face aparitia in sufletul meu… si in fata imaginii tale, cuvintele scapa sensul de a fi rostite. Vibratii neauzite se aud in strafunduri, dar in ganduri nu isi fac aparitia decat sunete neauzite, si chiar daca as auzi ceva, ar fi fara inteles.

Incerc sa spun ceva, dar glasul nu mai reuseste sa isi faca aparitia, gandurile stau mute, privind cum imaginea ta strapunge sufletul meu, si o rana profunda zace de… prea mult timp in inima mea. Nu este pentru ca as fi dorit-o sau pentru ca asa mi se cuvine, ci pentru ca asa este… trecutul asa a scris istoria sa in prezentul sufletului meu, iar viitorul nu se stie cui apartine. Ciudat, dar nu simt nici regrete, nici disperare, nici dorinte pentru o altfel de viata, nici macar pentru o continuare a ceea ce era, pentru ca imi dau seama ca totul ar fi fost fara sens. Destinele pot merge in aceeasi directie sau in sensuri diferite, dar sufletul nu poate merge decat pe calea sa.

Doar linistea imi suna ca ceva cunoscut… pentru ca din liniste se naste trairea… iar din traire, iubirea… Doar ea este singura care mai plange dupa povestea rupta la un moment dat din diverse cauze care ne apartin doar noua. Nu o sa putem da vina niciodata pe ea pentru ca ne-a daruit scanteia, iar noi din foc am facut sa ramana doar cenusa.

Pot vorbi oricand cu “tine”, dar fara cuvinte, doar prin ochi, doar ei mai stiu sa mai spuna soapte frumoase si sa faca sa tresalte interiorul, pentru ca vocea interioara exista de prea mult timp pentru a deveni fara glas, dar cea exterioara a pierdut sunetul cuvintelor care ar trebui rostite.

As dori sa spun ca mai exista iubire… acea iubire pe care multi nu o inteleg, dar le afecteaza viata… dar iubirea s-a contopit cu durerea, si astfel a devenit iubire ranita… ranita de dorul ce ii daruia existenta candva. Dar vad ca astfel candva cand vom suferi cu totii, vom sti de ce. Pentru ca iubirea nu se razbuna niciodata pentru lipsa noastra de respect in fata existentei si daruirii ei, dar sufletul nostru nu va putea sta prea mult timp fara mangaierea ei. Se va simti pustiit, iar gandirea isi va face de cap asa de mult, incat doar suferinta va fi singurul lucru pe care-l vom mai impartasi in existenta noastra. Daca iubesti si esti iubit, atunci nu scapa nici o clipa de a te darui si mai mult iubirii, arunca tot ce este in afara ei din existenta ta umila, si multumeste cerului ca divinitatea te-a primit in sanul ei. Dar mai ales nu te lasa prada dorintei lucrurilor materiale, indreapta-te tot mai mult spre suflet si astfel oricand, chiar si intr-o clipa fericirea isi poate darui codul existentei sale in viata ta.

Sufletul nu are nevoie de cuvinte pentru a-si exprima iubirea sa, pentru ca sunetul primordial este insasi existenta sa, iar acesta nu poate fi spus, doar revelat. Cand inchizi ochii si sunetul interior iti va fi dezvaluit, acesta va fi primul indiciu ca te-ai conectat la realitatea din interiorul rau, astfel nu va mai fi doar o poveste, iluzie, vis, ci va fi realul existentei tale… va fi saritura ta in neant.

Despre autor

Mihalcea Razvan Teodor a scris 78 articole pentru noi.

Autor al cartii "Inimi ale Iubirii" - pasionat de tehnologie, arta, fotografie - scrie articole care definesc si reflecta pasiunile sale dar si viziunea asupra existentei... Descarcă cartea „Inimi Ale Iubirii” - Inimi Ale Iubirii (9181 downloads)

Share Button